Despre maladiile de care a suferit Stalin în timpul vieţii se dispune de foarte puţine informaţii, pentru simplul motiv că există cutuma nescrisă de a se păstra la toţi şefii de state discreţie în această privinţă. Dacă adăugăm şi condiţiile impuse de război şi situaţia politică după acesta, tăcerea este perfect explicabilă şi în acelaşi timp necesară.
Boala lui Stalin a debutat prin dureri de cap persistente, ameţeli, vomismente, greaţă şi vâjâieli în urechi. Simptomele s-au agravat, şi la examenul medical făcut de profesorul Myasnikov, un cardiolog reputat, i s-a diagnosticat un infarct miocardic; tensiunea era mare. I s-au prescris calmante şi un regim de viaţă sever controlat. Al doilea accident, cu efecte care nu le-au depăşit pe cele ale primului, s-a succedat la scurt interval. Cel de-al treilea a survenit la 5 luni după primul, a lăsat urme vizibile, care de altfel au şi fost sesizate cu prilejul întâlnirii la vârf, în iulie 1945.
Alături de căderea fizică, Stalin suferea de un complex de inferioritate manifestat prin atitudinea sa faţă de diversele domenii ale ştiinţei, în special ale medicinei. Au loc procesele cunoscute, condamnarea unor personalităţi şi favorizarea ascensiunii unor impostori: Lepesinskaia, Lîsenko, Bogomolet şi mulţi alţii. În creierul lui Stalin arterioscleroza progresa sub forma insidioasă ce caracterizează boala Alvarez. Au apărut halucinaţii, iar vorbirea i s-a îngreunat.
În 1952, caracterele specifice tiranului erau pregnante. Stalin îşi ura poporul şi se izola de el. Cu prilejul Congresului al XIX-lea, din octombrie, al partidului comunist, şi-a făcut apariţia de două ori: la deschidere şi la închidere. Luarea sa de cuvânt a durat mai puţin de zece minute. La 13 ianuarie 1953, delirul său de persecuţie avea să devină public cu prilejul procesului intentat medicilor ce-l îngrijeau, sub pretext că ar fi vrut să-l suprime. S-a văzut atunci că două treimi dintre cei presupuşi vinovaţi erau evrei. Rezultă deci că nu era altceva decât o formă deghizată de pogrom. Din fericire, mai înainte că acţiunea să ia o amploare prea mare, un atac cerebral l-a doborât pe Stalin.
În seara de 28 februarie 1953 convocase la cină pe patru dintre fruntaşii politici: Hruşciov, Bulganin, Malenkov şi Beria. Petrecerea a durat până târziu în noapte. A doua zi Stalin nu a mai apărut la Kremlin. Abia în seara de 1 martie s-a dat alarma într-un cerc restrâns. Stalin a fost descoperit zăcând fără cunoştinţă, pe covor, în camera sa. Fiind netransportabil, a fost tratat pe loc. Despre boală care avea să-i aducă sfârsitul, primele informaţii publice au fost transmise la 4 martie, când radio Moscova, la ora 6,19, a anunţat că „Stalin este grav bolnav”. La 6,21 acelaşi post preciză că generalissimul fusese atins de o hemoragie cerebrală. La 6,25 Agenţia TASS anunţa că „Stalin suferea de tulburări cardiace, că respiră cu dificultate şi că buletinele medicale privind sănătatea sa vor fi difuzate la scurte intervale”. La 6,36 Radio Moscova anunţa că de la 3 martie, orele 23,00 GMT, starea mareşalului nu se ameliorase. La 6,38 Agenţia TASS comunică: „Pulsul lui Stalin este de 120, iar ritmul respirator de 38 pe minut”. La 6,55, un comunicat oficial: „Comitetul Central şi Consiliul de Miniştri al URSS anunţa că o mare nefericire s-a abătut asupra Partidului şi poporului: gravă maladie a tovarăşului I.V. Stalin”. Ştirea era urmată de un buletin medical: „În noaptea de 2 martie, tovarăşul Stalin, în timp ce se afla în apartamentul său din Moscova, a suferit o hemoragie cerebrală ce a afectat regiunile vitale ale creierului. Tovarăşul Stalin şi-a pierdut cunoştinţa. Braţul şi piciorul drept au fost paralizate. Nu mai poate vorbi. Au intervenit grave tulburări cardiace şi respiratorii…”.
A doua zi, la 6 martie 1953, Radio Moscova difuză la ora 2,07 un nou comunicat care anunţa moartea lui I.V. Stalin, survenită în ziua de 5 martie în apartamentul din Kremlin, la ora 21,50 (ora locală). Cum s-au petrecut lucrurile: accidentul vascular s-a produs în seara de 2 martie. Primii sosiţi la capătâiul bolnavului au fost profesor dr. Myasnikov, cardiolog, şi dr. Konovalov, neurolog. Aceştia au putut ca constate ruperea unei artere în emisfera cerebrală stângă. Hemoragia se răspândise în tot creierul din această parte. Ca urmare, hemiplegia a afectat complet partea dreaptă a corpului. Nu mai putea vorbi. Dar ceea ce era şi mai grav, apăruseră tulburări respiratorii. În plus, un infarct al miocardului a însoţit atacul cerebral. Electrocardiograma a confirmat infarctul, mult mai intens ca acelea din 1945.
Au apărut, între timp, noi semne clinice care demonstrau gravitatea excepţională a bolii. Pulsul bătea puternic. Funcţiile renale se deterioraseră. Conţinutul în uree al sângelui creştea. Progresul crizei de uremie se urmărea prin respiraţia inegală: ea marca o pauză prelungită, revenea, se acceleră, scădea, cedă unei noi apnei, reîncepea. Acest ritm este cunosct sub numele de respiraţie Cheyne-Stokes şi indică o irigare defectuoasă a centrului respirator la nivelul creierului. Putem emite ipoteza că I.V. Stalin a suferit de hipertensiune arterială, maladie care, aşa cum se întâmplă mai ales la persoanele în vârstă, este însoţită de un pronunţat proces de arterioscleroză. O maladie frecventă, care doboară unul din cinci oameni. Doctorii au ignorat că, de mulţi ani, la fiecare bătaie a inimii sale, adică 120.000 de ori în 24 de ore, bătăile datorate excesului de presiune lezează pereţii arterelor. Ele se fac mai fragile, vulnerabili la infiltrarea unor grăsimi din sânge în substanţa internă a vaselor. Procesul tensional nervos care s-a accentuat pe parcursul anilor din cauza evoluţiei politicii internaţionale în principal, cât şi a condiţiilor de viaţă epuizante, au influenţat evoluţia bolii şi în ultimă instanţă personalitatea sa.
Primele simptome mai serioase ale bolii datează din 1945. Noua somităţi medicale din URSS au efectuat necropsia corpului lui Stalin. S-a putut constata că organismul său fusese fulgerat de un adevărat cataclism organic. S-a decelat cu acest prilej un important focar hemoragic în emisfera stângă a creierului. Ruptura vaselor distrusese aici zone importante. Ea a provocat perturbări ireversibile ale respiraţiei şi circulaţiei. În afara hemoragiei cerebrale, medicii au mai observat o dilataţie mare a cordului, în dreptul ventriculului stâng. Hemoragii întinse se răspândiseră în muşchiul cardiac, mucoasa stomacului şi intestine. Cea mai mare parte a arterelor, rigide, prezentau infiltraţii cu grăsimi în peretele intern al acestora.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Despre maladiile de care a suferit Stalin în timpul vieţii se dispune de foarte puţine informaţii, pentru simplul motiv că există cutuma nescrisă de a se păstra la toţi şefii de state discreţie în această privinţă. Dacă adăugăm şi condiţiile impuse de război şi situaţia politică după acesta, tăcerea este perfect explicabilă şi în acelaşi timp necesară.
