„M-am întâlnit cu o persoană moartă de 40 de ani! Cum a fost posibil?”
Un cititor în vârstă mi-a trimis o întâmplare care se jură că ar fi adevărată. Am prelucrat-o şi am rescris-o în stilul meu… sper să vă placă 🙂 Povestirea e scrisă la persoana I singular, din perspectiva autorului, dar, cu siguranţă, nu e vorba de mine 🙂
Anul acesta, în timp ce mă plimbam pe Calea Victoriei, mă întâlnesc cu un fost coleg de facultate, pe care nu l-am mai văzut de vreo 40 de ani. Îl chema Dumitru Răducu. Deşi anii au trecut, el nu s-a schimbat prea mult. Terminasem amândoi facultatea în 1976, iar de atunci nu ne-am mai văzut. Am stat de vorba circa jumătate de oră, în care fiecare şi-a depănat viaţa, după care ne-am despărţit. Am făcut schimb de numere de telefon şi am promis că ne vom mai revedea într-una din zilele următoare.
Când ajung acasă, îl sun pe cel mai bun prieten al meu, Fane, cu care fusesem, de asemenea, colegi de facultate. Îi zic: – Auzi, Fane? Ştii cu cine m-am întâlnit azi? Cu Dumitru Răducu, tipul ăla înalt şi uscăţiv, cu mustaţă, care a făcut faza aia tare cu petrecerea din cămin. Îl ştii, nu? – Glumeşti, Geo, nu? îmi răspunse Fane. Eu ştiu că Fane e mor demult, de la cutremurul din 1977.
Am rămas înmărmurit. Nu ştiam că Fane ar fi murit în ’77, însă mi-am zis că Geo sigur are informaţii greşite. – Hai mă, lasă-mă, că l-am văzut în carne şi oase. Plus că mi-a lăsat şi un număr de telefon. Îl sun şi văd dacă răspunde mortul! zise eu, râzând zgomotos la telefon. – Nu ştiu, mă Geo, eu aşa ştiam. Poate am făcut confuzie, dar eu de obicei ţin bine minte numele.
Telefonul lui Fane mă puse pe gânduri, aşa că imediat, după ce terminai convorbirea cu el, sunai la numărul de telefonul pe care mi-l dăduse Dumitru Răducu. La capătul celălalt se auzi o voce bătrână şi subţire, la care eu răspunsei: – Alo? Săr’mâna. Aş dori să vorbesc cu domnul inginer Răducu. Sunt Geo, un fost coleg de facultate. – Cu Mircea Răducu? se auzi din celălalt capăt al firului. – Nu, cu domnul inginer Dumitru Răducu, zic eu răspicat.
Urma o pauză de câteva secunde bune, în care nu se auzi nimic, decât un lung oftat. – Dar soţul meu e mort de la cutremurul din ’77, iar de atunci trăiesc văduvă împreună cu fiul meu, Mircea. Însă, de unde aveţi numărul acesta de telefon? Cine vi l-a dat?
Rămasăi şocat, şi nu mai avusesem decât puterea să zic decât aceste două cuvinte: „Chiar el….”
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Un cititor în vârstă mi-a trimis o întâmplare care se jură că ar fi adevărată. Am prelucrat-o şi am rescris-o în stilul meu… sper să vă placă 🙂 Povestirea e scrisă la persoana I singular, din perspectiva autorului, dar, cu siguranţă, nu e vorba de mine 🙂
