Labirintul din Knossos şi mitul Minotaurului

Situl arheologic de la Knossos este situat pe un deal, la aproximativ 5 km sud-est de oraşul Heraklion, capitala modernă a insulei Creta din Marea Egee. Knossos a fost construit de civilizaţia minoică, în Epoca Bronzului, numită astfel după legendarul rege Minos al Cretei. Cultura minoică a existat pe insulă vreme de 1500 de ani, din 2600 până în 1100 î.Hr., iar apogeul l-a avut între secolele al XVIII-lea şi al XVI-lea î.Hr.

Caracteristica principală a sitului extraordinar de la Knossos este Marele Palat, un complex gigantic de camere, săli şi curţi, acoperind aproximativ 60 000 mp. Palatul din Knossos este asociat mitului grecesc al lui Tezeu, al Ariadnei şi al temutului Minotaur. De fapt, legenda labirintului construit de Dedal pentru a ascunde bestia îngrozitoare este înţeleasă de unii ca avându-şi originea în însăşi dispunerea complexă a palatului. Există indicii încă şi mai întunecate în descoperirile arheologice de la Knossos (şi din alte zone ale Cretei), referitoare la sacrificiile umane, după cum se sugerează în mitul conform căruia Atena trimitea 14 fete şi băieţi, o dată la şapte ani, spre a fi devoraţi de Minotaur.

Cum a fost descoperit Knossos?

Situl Knossos a fost descoperit în 1878 de negustorul şi anticarul cretan Minos Kalokairinos, care a săpat câteva secţiuni ale aripii vestice a palatului. Dar săpăturile sistematice au început abia în 1900, când Sir Arthur Evans, director al Muzeului Ashmolean din Oxford, care a achiziţionat întreaga zonă a sitului, şi-a continuat invetigaţiile până în 1931. Munca lui Evans şi a echipei sale la Knossos a scos la iveală (printre altele) palatul principal, o zonă de proporţii din oraşul minoic şi mai multe cimitire. Evans a efectuat multe lucrări de restaurare la Palatul lui Minos, cum îl numea el, o mare parte dintre acestea fiind controversate, iar palatul, aşa cum arată în momentul de faţă, este rezultatul imaginaţiei lui Evans şi al ideilor preconcepute despre minoici, cel puţin asta susţin unii arheologi. După Evans, săpăturile la Knossos au fost efectuate de Şcoala Britanică de Arheologie din Atena şi de Serviciul Arheologic al Ministerului Culturii din Grecia.

Istoria lui Knossos

Dealul pe care este situat Knossos a fost locuit o perioadă extrem de îndelungată. Oamenii au trăit aici încă din Neolitic (7000-3000 î.Hr.), rămânând până în perioada romană. Numele Knossos derivă din cuvântul ko-no-so, în scrierea minoică Linear B. Linear B este cea mai veche formă de scriere care a supravieţuit în limba greacă şi a fost folosită în Creta şi în Grecia continentală între secolele al XIV-lea şi al XIII-lea î.Hr. Exemple ale silabarului Linear B au fost găsite în Knossos sub forma unor tăbliţe de lut, folosite de scribii palatului pentru a înregistra detaliile lucrărilor şi administrării principalei lor industrii, precum producţia de ulei parfumat, aur, vase din bronz, care, textile şi distribuţia de bunuri precum lână, oi şi grâne. Tăbliţele de lut inscripţionate cu silabarul anterior, Linear A, au fost, de asemenea, descoperite de Evans la Knossos.

Palatul Knossos

Primul palat minoic a fost construit la Knossos în jurul anului 2000 î.Hr. şi a rezistat până în 1700 î.Hr., când a fost distrus de un cutremur de proporţii, care a adus sfârşitul a ceea ce arheologii au numit perioada palaţială. Un palat nou, mai complex, a fost ridicai pe ruinele celui vechi. Această structură anunţa Epoca de Aur a culturii minoice sau perioada neopalaţială. Acest Mare Palat sau Palatul lui Minos a reprezentat realizarea cea mai de seamă a culturii minoice şi centrul celui mai puternic oraş-stat din Creta. Complexul, dispus pe mai multe etaje şi construit din cherestea şi piatră, avea funcţia de centru administrativ şi religios, cuprinzând probabil până la 1 400 de încăperi.

Planul Palatului Knossos a fost similar cu cele ale altor palate din Creta acelei perioade, precum cel de la Phaistos, din partea central-sudică a insulei, deşi Knossos pare să fi fost capitala. Palatele minoice erau alcătuite, în general, din patru aripi, aranjate în jurul unei curţi dreptunghiulare, cu funcţie de centru al întregului complex. Fiecare secţiune a Palatului din Knossos avea un rol special. În partea vestică erau altarele, camerele ceremoniale şi încăperile înguste pentru depozitare, pline cu vase cunoscute sub numele de pithoi. Camera tronului, elaborat decorată, se afla, de asemenea, în această secţiune a complexului şi avea un scaun din piatră construit în peretele în faţa căruia se află un rând de bănci.

În partea vestică îndepărtată a complexului se afla marea Curte Vestică pavată, intrarea oficială în palat. Aripa estică a structurii a avut cândva patru nivele, dintre care doar trei s-au păstrat până astăzi. În această parte a complexului se aflau şi camerele rezidenţiale ale elitei minoice conducătoare, după cum au fost interpretate, atelierele, un altar şi una dintre cele mai impresionante realizări ale arhitecturii minoice: Marea Scară. Alte părţi ale palatului includ apartamente vaste, cu ţevi din teracotă prin care trecea apă curentă şi poate primul exemplu de toaletă în care se trăgea apa.

Frescele viu colorate din Knossos

Una dintre cele mai extraordinare descoperiri din Knossos au reprezentat-o frescele viu colorate care împodobesc pereţii tencuiţi şi, uneori, podelele şi tavanul. Aceste picturi murale înfăţişează prinţese, doamne de la curte, peşti, flori şi jocuri ciudate în care tineri sar peste tauri impunători. Când au fost descoperite, aceste picturi murale erau fragmentate, unele componente semnificative lipsind. Prin urmare, au fost reconstruite şi înlocuite de Evans şi de artistul Piet de Jong. Aşadar, există controverse cu privire la acurateţea reconstrucţiilor, deşi nu se îndoieşte nimeni de natura ritualică şi religioasă a acestor fresce.

Civilizaţia minoică intră în declin

Între anii 1700-1450 î.Hr., civilizaţia minoică se afla la apogeu, oraşul Knossos şi aşezarea din jur având o populaţie de 100 000 de oameni. În această perioadă, centrele minoice au supravieţuit în pofida a două cutremure majore. Cel mai serios a avut probabil loc la mijlocul secolului al XVII-lea î.Hr. (deşi unii cercetători îl plasează în 1450 î.Hr.) şi a fost cauzat de o erupţie vulcanică majoră pe una dintre Insulele Ciclade, Thera (Santorini de astăzi), la 100 km de Creta. Această erupţie a fost chiar mai mare decât explozia de la Hiroshima şi a spulberat insula Thera în trei părţi. În cele din urmă, la mijlocul secolului al XV-lea î.Hr., din cauza combinaţiei de efecte acumulate ale pagubelor produse de cutremur, invazii periodice din Grecia continentală şi deteriorarea reţelei comerciale, civilizaţia minoică a început să intre în declin.

Palatul lui Minos – sursa mitului lui Tezeu şi al Minotaurului

Probabil datorită planului complex – semănând cu un labirint -, unii sunt de părere că Palatul lui Minos a fost sursa mitului lui Tezeu şi al Minotaurului. Partea principală a mitului începe cu Tezeu în Atena. Acesta află despre plata sângeroasă cerută de regele Minos al Cretei pentru uciderea fiului său de către atenieni. Plata implică trimiterea a şapte tineri şi a şapte tinere virgine din Atena în Creta, în fiecare an, unde urmau să fie oferiţi drept ofrandă îngrozitorului Minotaur, jumătate om, jumătate taur. Această creatură era ţinută închisă într-un labirint proiectat de faimosul arhitect Dedal.

Îngrozit de această situaţie, Tezeu se oferă să facă parte din sacrificiul anual şi să ucidă Minotaurul. Când Tezeu se află pe punctul de a porni spre Creta, împreună cu victimele, într-un vas cu pânze negre, tatăl său, regele Egeu, îl pune să promită că, dacă va reuşi să ucidă bestia, la întoarcere va ridica pânze albe, ca să anunţe astfel că este viu şi nevătămat. Când grupul ajunge la Knossos, fiica regelui Minos, Ariadna, se îndrăgosteşte pe dată de Tezeu şi acceptă să-l ajute să ucidă Minotaurul. Ariadna îi dă lui Tezeu un fir de mătase, pe care eroul îl foloseşte ca să găsească drumul afară din labirint, după ce ucide monstrul. Cei doi pornesc spre Atena, dar, pe drum, Tezeu o părăseşte pe Ariadna pe insula Naxos, unde este salvată de zeul Dionysos. Din nefericire, la întoarcerea în Atena, Tezeu uită de promisiunea făcută tatălui său şi lasă pânzele negre ridicate. Regele Egeu, crezând că fiul său a fost ucis, se aruncă în gol de pe o stâncă.

Monezile de argint din Knossos

Există dovezi că legătura dintre Knossos, Tezeu şi Minotaur s-a păstrat multă vreme după ce a dispărut civilizaţia minoică. Acestea se prezintă mai mult sub forma monedelor, iar exemplele includ o monedă de argint din Knossos, datată din perioada cea 500-413 î.Hr., care, pe o parte, înfăţişează un Minotaur care aleargă, iar pe revers, un labirint. O altă monedă prezintă capul Ariadnei înconjurat de un labirint. Minotaurul şi labirintul au fost, de asemenea, deosebit de populari în perioada romană, şi numeroase mozaicuri ilustrează labirintul din Knossos. Cel mai spectaculos este probabil cel dintr-o vilă romană de lângă Salzburg, din vestul Austriei, datând din secolul al V-lea d.Hr.

Totuşi, unii cercetători nu cred că Minotaurul îşi are originea în arhitectura Palatului din Knossos. Ei subliniază diferenţa dintre un labirint cu un singur drum către mijloc şi un labirint cu mai multe. într-adevăr, este tentant să percepi labirintul ca pe un simbol al misterelor vieţii şi morţii, un concept abstract legat de ritualul religios, unde Minotaurul care aşteaptă în mijloc reprezintă ceva ascuns în inima fiecăruia dintre noi.

Minotaurul doar un mit sau adevărul?

Povestea celor 14 tineri aduşi din Atena la Knossos drept sacrificiu pentru Minotaur a fost întotdeauna considerată a fi un simplu mit. Dar există dovezi arheologice care susţin această poveste îngrozitoare, în 1979, în subsolul Casei Nordice din complexul Knossos, arheologii au descoperit 337 de oase umane. Analiza acestor oase a demonstrat că aparţin unor copii, cel puţin patru la număr. Examinările ulterioare au reliefat un detaliu sinistru: 79 dintre oase prezentau urme de tăiere cu o lamă fină, pe care specialistul Loius Binford le-a interpretat ca fiind efectuate pentru a îndepărta carnea. Eliminând posibilitatea ca îndepărtarea cărnii de pe oase să facă parte dintr-un ritual de îngropăciune (doar unele bucăţi de carne au fost eliminate), cel care a făcut săpături în sit, Peter Warren, profesor de arheologie clasică la Universitatea din Bristol, a conchis că aceşti copii au fost probabil victimele unui sacrificiu ritualic, iar apoi mâncaţi.

La sanctuarul cu patru camere din Anemospilia, aflat la doar 7 km sud de Knossos (săpat pentru prima oară în 1979 de J. Sakellarikas), a fost făcută o nouă descoperire care sugerează sacrificiul uman. Investigând camera vestică a templului, arheologii au găsit trei schelete. Primul aparţinea unui băiat de 18 ani şi era întins pe partea dreaptă, pe altarul din centrul camerei. Avea un pumnal de bronz înfipt în piept şi picioarele legate. Lângă altar se aflase cândva o coloană cu un canal care îi încercuia baza, aparent cu scopul de a colecta sângele care curgea în urma unui sacrificiu. Examinarea oaselor tânărului a relevat că, cel mai probabil, murise din pricina hemoragiei externe. În colţul de sud-vest al camerei, rămăşiţele unei femei de 28 de ani au fost găsite răspândite pe podea, iar alături de altar se afla scheletul unui bărbat în jur de 30 de ani, înalt de 1,75 m. Mâinile bărbatului erau ridicate, de parcă ar fi încercat să se protejeze, iar picioarele îi fuseseră rupte în urma căderii zidăriei. Un alt schelet, prea distrus pentru a putea fi identificat, a fost de asemenea găsit în clădire. Templul a fost distrus într-un incendiu, în jurul anului 1600 î.Hr., probabil provocat de un cutremur. Trei dintre aceste persoane au fost ucise de căderea acoperişului şi a zidurilor superioare, dar se pare că adolescentul era deja mort când s-a întâmplat acest lucru.

Potrivit dovezilor arheologice, sacrificiul uman nu pare să fi fost larg răspândit în Creta minoică. Este posibil ca exemplele citate să fi fost excepţii aduse de încercarea disperată de a potoli zeii în vremuri de restrişte, probabil în timpul unei activităţi vulcanice de amploare. Demn de menţionat este faptul că atât în Casa Nordului de la Knossos, cât şi în templul de la Anemospilia, cei sacrificaţi au fost tineri adulţi sau copii, ceea ce ne duce cu gândul la cei şapte băieţi şi la cele şapte fete trimise de atenieni pentru a împăca Minotaurul. Probabil că originile legendei labirintului din Knossos au parţial legătură cu aceste macabre sacrificii umane, făcute în vremuri nesigure, când se credea că siguranţa întregii comunităţi este în pericol.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.