Întrebări privind astrologia la care n-am găsit vreun răspuns până acum


Astrologia…”ştiinţa” care pretinde că destinul oamenilor e influenţat de zodiile în care s-au născut ei. Dar există, cel puţin trei probleme privind astrologia:

În primul rând, când anume se naşte un copil? Când mamei sale i se rupe apa, când apare capul copilului, când este tăiat cordonul ombilical sau atunci când este eliminată placenta? În plus, dacă stelele sunt într-adevăr atât de puternice, cum de peretele abdominal şi uterul acţionează ca o barieră în calea acestor forţe supranaturale?

În al doilea rând, dacă e să ne luăm după horoscopul zilnic, cum este posibil ca a douăsprezecea parte din întreaga populaţie a planetei să zboare până în Tasmania pentru un week-end fierbinte cu un străin înalt şi arătos? Căci aşa ni se mai spune uneori la horoscopul zilnic…

În al treilea rând, de ce oamenii născuţi în aceeaşi zi a aceluiaşi an sunt atât de diferiţi? N-ar trebui să arate, să trăiască şi să se poarte exact la fel?

Aveţi răspunsuri la aceste trei întrebări?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu