Într-o revistă din anul 1978, ni se explică clar de ce oamenii nu pot rezolva enigma OZN-urilor


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

În revista „Duda”, numărul 389 / 1978, revistă dedicată ozenologiei, autorul Trevor James Constable ne vorbeşte despre incapacitatea noastră de a înțelege fenomenul OZN. Din punctul său de vedere, el crede că există mai multe motive pentru care omenirea a fost incapabilă să studieze corect fenomenul OZN. Iată care ar fi acestea:

1. Respingerea de către ştiinţă a sufletului și a tot ce ţine de spiritualitate;

2. Existenţa unei atitudini de suspiciune şi dispreț a oamenilor faţă de tot ceea ce înseamnă preocupare spirituală;

3. Adorația umană a materiei;

4. Negarea existenței unor tărâmuri invizibile;

5. Cultul numerelor, ilustrat de era computerului, care a dezumanizat viața;

6. Obsesia științei de a măsura totul, acceptând doar ceea ce poate fi redat sub formă numerică.

Iată câteva idei care ar putea fi considerate valabile şi în anul 2021.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu