Incredibilele picturi rupestre tridimensionale din Ajanta


Imagine: maxpixel.net (Commons Creative – free)

O adevărată minunăţie o reprezintă picturile rupestre de la Ajanta, aproape de Bombay, admirate de vizitatori hinduşi, cât şi de turiştii străini. S-a scris mult despre perfecţiunea acestor opere de artă, dar s-a spus puţin referitor la fosforecenţa frescelor.

Într-una dintre catacombe, datând din secolul al VI-lea, o scenă reprezintă un grup de femei purtând ofrande. Luminat electric, tabloul nu are profunzime. Dar când ghidul stinge luminile şi vizitatorii rămân câteva minute în penumbră pentru a-şi obişnui ochii, penumbra, personajele frescei par să capete trei dimensiuni, ca şi cum ar fi sculptaţi în relief, în marmură. Acest efect era obţinut de artiştii vechi prin folosirea abilă a picturilor luminoase, al căror secret s-a pierdut pentru totdeauna.

Ce studii optice a făcut ingeniosul artizan pentru a obţine un rezultat atât de extraordinar?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu