O excavaţie arheologică condusă de Autoritatea Israeliană a Antichităților a descoperit ceea ce se pare a fi orașul biblic Ţiclag (Ziklag), unde viitorul rege israelian David s-a refugiat de regele Saul, scrie site-ul timesofisrael.com. Resturile a mai multor clădiri și artefacte din perioada filistenilor au fost descoperite sub o așezare incendiată din timpul domniei lui David.
Conform vechilor texte biblice, filistenii au condus partea centrală și de sud a Israelului și a Fâșiei Gaza, fiind temuţi de către israeliți. David, care nu era încă rege, a ajuns să se refugieze, împreună cu filistenii, de regele Saul, care încerca să-l omoare. Cu toate acestea, când regele Saul a auzit că David era protejat de regele filistean, Achiș din Gat, „el nu a mai fost căutat”.
Orașul Țiclag a fost dat lui David, ca dar, de către regele filistean. Totuşi, orașul a fost incendiat de invadatorii Amaleciți. Ei i-au înrobit pe locuitorii din Ţiclag drept represalii; David a devenit al doilea rege al Israelului.
Locația exactă a orașului a fost dezbătută de-a lungul anilor; dar acum, cea mai recentă descoperire din situl arheologic Khirbet Al-Rai (în partea centrală a Israelului), a rezolvat misterul care înconjoară locația exactă a vechiului orașului biblic.
„Nu pot spune 100% sigur, dar cred că 90% acesta a fost Ţiclag-ul biblic”, a declarat arheologul Yosef Garfinkel, de la Universitatea Ebraică UPI.
Excavațiile au început în 2015 și de atunci arheologii au descoperit artefacte aparţinând civilizației filistenilor, plus vase de ceramică din timpul regelui biblic. Arheologii au săpat în trei locaţii principale ale sitului, care acoperă o suprafaţă de 10.764 metri pătraţi în total. Artefactele găsite au fost evaluate ca aparţinând secolelor 12 – 11 î.Hr.
P.S. Iată încă o descoperire arheologică care arată că „poveştile” din Biblie sunt chiar evenimente istorice reale. Asta pentru pesimiştii care încă cred că Biblia e o „carte cu poveşti de adormit copiii”…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025