În timpul celui de-al doilea război mondial, soldaţii ruşi au fost împiedicaţi să distrugă oraşul Iaşi de vedenia unei „femei uriaşe”, asemănătoare cu Sf. Parascheva?


În articolul precedent (Minunile Sf Parascheva: vindecări miraculoase şi ajutoare în dragoste), vorbeam despre miracolele înfăptuite de Sf. Parascheva, ţinând cont de faptul că, în fiecare an, pe 14 octombrie, se sărbătoreşte această sfântă de către comunitatea creştin-ortodoxă.

Pe lângă miracolele de vindecare înfăptuite (conform Bisericii Ortodoxe Române) şi rezolvarea problemelor de dragoste sau de altă natură, se pare că „sfânta din Moldova” ar fi o minune cum nu s-a mai ştiut până acum, şi asta în timpul celui de-al doilea război mondial. Iar acest lucru putem citi pe site-ul sfantaparascheva.com. Citez din site-ul respectiv despre această minune:

„În ultimul război mondial ostaşii români şi ruşi au povestit următoarele: Când frontul era în jurul laşului şi când ruşii porneau atac, apărea o femeie de statură uriaşă, oprindu-se între cele două tabere de duşmani, ostaşii se simţeau sleiţi de puteri şi nu puteau să mai lupte. Astfel oraşul Iaşi a fost scutit de mari distrugeri. Era Cuvioasa Paraschiva – ocrotitoarea”.

Oare aşa să fie? Sf. Parascheva a împiedicat distrugerea masivă a oraşului Iaşi? Sau totul e doar o legendă?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu