În cartea sa intitulată „Zidul luminii”, inginerul Arthur Matthews – ucenic al savantului Nikola Tesla – ne descrie o navă spațială venusiană masivă numită X-12, cu un diametru de 213 metri


În cartea sa intitulată „The Wall of Light” / „Zidul de lumină”, inginerul electrician Arthur Matthews (1892-1986), prieten şi ucenic al savantului Nikola Tesla, descrie interacțiunile sale cu cuplul venusian „Frank și Frances” (despre care se spune că sunt comandantul Valiant Thor și soția sa, Deena).

Prima mențiune despre Valiant Thor a apărut în cartea „Extraterestru în Pentagon” a Dr. Frank Strange, care a fost prezentată cititorilor în 1967. Conform cărţii lui Dr. Frank Strange, Valiant Thor ar fi ajuns pe Terra pe 15 martie 1957. Extratereștrul le-a cerut oamenilor legii să aranjeze o întâlnire cu președintele american Dwight Eisenhower. Valiant a spus oficialităţilor SUA că a zburat pe planeta Pământ de pe Venus cu nava „Victor-1”. Extraterestrul a transmis faptul că este trimis în diferite părți ale Universului, dar sarcina sa principală este menținerea ordinii în Calea Lactee; el ar fi venit pe Pământ pentru a face față problemei creșterii armelor nucleare, care în caz de război putea duce la o catastrofă mondială. Citiţi toată povestea despre Valiant Thor în acest articol: Cine a fost Valiant Thor, „extraterestrul de la Pentagon”? În culisele unei cărţi misterioase din 1968.

Revenind la Arthur Matthews… acest om a fost ultimul care a lucrat mână în mână cu Nikola Tesla. Se spune că maestrul Tesla i-a împărtășit tânărului ucenic toate secretele sale. Matthews nu era în atenția publicului și locuia în Lake Beauport, Quebec (Canada). De-a lungul anilor, diferiţi agenți guvernamentali au făcut călătorii până în Canada pentru a-l contacta pe domnul Matthews pentru informații despre Tesla.

Nikola Tesla l-a învățat pe Matthews tot ce știa despre ingineria electrică. Matthews a comentat mai târziu: „Energia wireless călătorește prin pământ și nu prin aer, așa cum se crede în general”, a declarat pentru „Chronicle Telegraph”.

Matthews a fost strâns asociat cu Tesla toată viața sa. La începutul anilor 1940, Arthur Matthews a fost co-autor al unei cărți împreună cu Tesla, intitulată „Zidul de lumină”. Este singura scriere cunoscută a lui Tesla care nu a fost de natură tehnică. Prima parte a fost scrisă de Tesla, iar a doua parte de Matthews. Matthews completează cartea cu o referință la un dispozitiv cu câmp de forță impenetrabil.

În cartea mai sus menţionată, Matthews descrie o navă spațială venusiană masivă numită X-12, cu un diametru de aproximativ 213 metri și o înălțime de 91 metri, care transportă 24 de nave mai mici în interiorul unei nave-mamă. A fost aceasta o mărturie reală sau SF?

A nu se uita că Nikola Tesla era obsedat de Venus. El a afirmat că anumite informații îi erau transmise din afara Pământului și a identificat sursa ca fiind Venus. Potrivit lui Tesla, această comunicare nu a avut loc prin mijloace convenționale, ci s-a manifestat sub formă de impresii mentale sau viziuni vii, adesea în perioade pe care le-a descris ca fiind „pene de memorie”, în care conștientizarea sa normală se oprește temporar.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025