Homo floresiensis, o nouă specie misterioasă de oameni sau hobiţii din Indonezia

4.249 vizualizari

Oameni de 94.000 de ani

În septembrie 2003, o echipă internaţională de cercetători, condusă de R.P. Soejono de la Centrul Indonezian pentru Arheologie şi Michael Morwood de la Universitatea din New England Armidale, efectuau săpături într-o peşteră calcaroasă, numită Liang Bua din insula indoneziană Flores, localizată între Sumatra şi Timorul de Est. La adâncimea de aproximativ 6 m, au descoperit scheletul aproape intact al unei femei a cărei vârstă a fost estimată la cea 30 de ani. Scheletul, care părea o specie de hominid, avea înălţimea de doar un metru. Alte oase aparţinând aceleiaşi specii au fost găsite în apropiere: era vorba, în total, de nouă indivizi. Folosind datarea cu Carbon 14 şi termoluminiscenţa, cele mai vechi rămăşiţe au fost datate ca provenind de acum 94 000 de ani, iar cele mai recente, de acum 12 000 de ani.

De asemenea, în peşteră au fost găsite rămăşiţe de peşti, broaşte, şerpi, broaşte-ţestoase, şobolani uriaşi, păsări şi lilieci, plus alte animale mai mari, precum o specie pitică de Stegodon (un elefant pigmeu dispărut), varani Komodo şi o şopârlă mare. Descoperirea unor pietre crăpate în foc şi a unor oase incinerate la nivele care conţin materiale scheletale hominide sugerează că homo floresiensis ştia să controleze focul. O altă descoperire semnificativă a fost un ansamblu de unelte de piatră relativ sofisticate, inclusiv mici lame ce puteau fi montate pe mânere din lemn. Unele dintre uneltele de piatră aveau legătură cu Stegodon, ceea ce sugerează că homo floresiensis îi vâna.

O nouă specie de oameni?

Echipa a publicat un articol despre aceste uluitoare descoperiri în octombrie 2004, în jurnalul ştiinţific Nature. Concluziile lor au fost de-a dreptul incredibile. Astfel, au anunţat că a fost descoperită o nouă specie de oameni mici, pe care i-au numit homo floresiensis. Cercetătorii au considerat că este, de asemenea, posibil ca această specie să fi supravieţuit pe insula Flores până în perioadele istorice. Scheletul original a devenit cunoscut drept Mica Doamnă din Flores (sau LB1), iar speciei i s-a dat numele de hobiţi, după cărţile lui J.R.R. Tolkien, Stăpânul inelelor. Toţi indivizii aveau aproximativ 1 metru înălţime, braţe lungi şi cranii de mărimea unui grepfrut. Erau bipezi, dar aveau un creier extrem de mic (aproximativ o treime din cel al oamenilor moderni şi ceva mai mic decât cel al unui cimpanzeu). Aveau unelte sofisticate, vânau elefanţi pitici şi trăiau în acelaşi timp ca nişte oameni moderni, care colonizau zona.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că homo floresiensis nu era forma pigmee a oamenilor moderni, ci o formă la scară mică a lui homo erectus, ruda estică a omului de Neanderthal din Europa, care a dispărut odată cu apariţia omului modern, în urmă cu aproximativ 30 000 de ani. Homo erectus a dispărut, de asemenea, din arhivele istoriei chiar înainte ca omul modern să ajungă în teritoriile sale.

Cum de oamenii puteau fi atât de mici?

O întrebare importantă privitoare la această descoperire este modul cum explică oamenii de ştiinţă dimensiunile mici ale lui homo floresiensis. Conform unei teorii, insula Flores este foarte izolată şi, înainte de vremurile moderne, era locuită doar de un grup limitat de animale care reuşiseră să ajungă aici. Aceste animale au fost supuse unor forţe evolutive neobişnuite, unde devenind gigantice – a se vedea gigantica şopârlă sau varanul Komodo (care încă mai există) -, iar altele reducându-şi dimensiunea – elefantul pigmeu (Stegodon), de exemplu. Echipa crede că homo floresiensis au fost descendentul lui homo erectus, care ar fi ajuns în Flores în urmă cu 840 000 de ani. Izolaţi pe insulă, fizicul lor a început să evolueze, trecând prin acelaşi proces adaptativ care a redus dimensiunile elefanţilor. Micşorarea lor ar putea fi, de asemenea, rezultatul lipsei de resurse de pe Flores.

Un om cu un creier extrem de redus

Descoperirea neaşteptată a homo floresiensis este considerată cea mai importantă de acest gen din istoria recentă. Acest nou membru al clasei homo ar putea chiar să schimbe felul în care înţelegem evoluţia umană. De exemplu, suntem înclinaţi să credem că realizarea unor unelte sofisticate necesită un creier mare. Dar creierul micuţ al Doamnei din Flores contrazice acest lucru şi sugerează că cercetătorii trebuie să pună sub semnul îndoielii afirmaţiile anterioare cu privire la inteligenţă şi capacitatea creierelor mici ale strămoşilor noştri. Unul dintre descoperitori, dr. Michael Morwood, crede chiar că homo floresiensis ar fi avut o limbă primitivă pe care o foloseau pentru a comunica atunci când vânau elefanţi şi şopârle uriaşe. Dar alţii -nu sunt de acord, susţinând că până şi cimpanzeii şi lupii pot vâna eficient fără ajutorul limbajului.

Descoperirea din Flores pune, de asemenea, sub semnul îndoielii părerea convenţională conform căreia oamenii au străbătut pământul singuri de când omul de Neanderthal a murit acum 30 000 de ani. Homo floresiensis a reuşit să supravieţuiască mult timp, până în perioada modernă, şi, spre deosebire de majoritatea populaţiilor umane arhaice, a reuşit să coexiste cu oamenii moderni. Aceasta înseamnă că două specii distincte de oameni, homo sapiens şi homo floresiensis, au trăit simultan pe pământ. Totuşi, deşi pe Flores s-au găsit rămăşiţe ale oamenilor moderni, cea mai veche are doar 11 000 de ani, aşa că este posibil ca cele două specii să nu se fi aflat în acelaşi timp pe insulă.

Reacţiile în comunitatea ştiinţifică şi dincolo de aceasta sunt la fel de extreme ca şi descoperirea. Chris Stringer, şeful departamentului originilor umane de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, a spus că „mulţi cercetători (inclusiv eu) au avut îndoieli cu privire la aceste afirmaţii” şi a adăugat că nimic nu l-ar fi putut pregăti pentru surpriza micilor homo floresiensis. El a speculat, de asemenea, că braţele lungi semnifică faptul că homo floresiensis petrecea foarte mult timp prin copaci. „Nu ştim acest lucru. Dar dacă au existat varani Komodo acolo, îţi doreşti să te afli în copaci împreună cu copilaşii tăi, ca să fii în siguranţă.”

Alţi cercetători nu sunt de acord

Au existat şi încă mai există destui cercetători care nu sunt de acord cu concluziile trase în urma descoperirilor făcute în peştera Liang Bua. Cel mai de seamă paleoantropolog din Indonezia, Teuku Jacob, a afirmat că LB1 nu a fost câtuşi de puţin membră a unei noi specii, ci a aparţinut rasei australomelaneside a omului modern şi, astfel, avea doar 1300-1800 ani vechime. Jacob şi alţi cercetători renumiţi cred că oasele aparţin, într-adevăr, unui om modern (homo sapiens), cel mai probabil un pigmeu cu un defect al creierului cunoscut drept microcefalie. S-a sugerat chiar că oasele aparţin strămoşilor locuitorilor pigmei din vremurile moderne, din satul Rampasasa, aproape de peştera Liang Bua. Microcefalia este o condiţie patologică, caracaterizată printr-un cap şi creier neobişnuit de mici, asociată frecvent cu tulburări mentale. Pentru a-şi sprijini teoria, anatomistul Maciej Henneberg a afirmat că acest craniu LB1 este identic celui microcefalic descoperit în Creta.

Totuşi, Peter Brown, principalul autor al articolului apărut în Nature şi profesor asociat la Universitatea din New England, în New South Wales, respinge această explicaţie. El susţine că foarte puţini oameni cu această condiţie reuşesc să ajungă la maturitate. În plus, craniile microcefalice prezintă un număr de trăsături distinctive, niciuna dintre acestea fiind găsită în cazul LB1. Brown sugerează, de asemenea, că oasele descoperite în Liang Bua provin de la nouă indivizi, toţi prezentând aceleaşi trăsături în privinţa mărimii. Prin urmare, e greu să afirmi că întreaga populaţie suferea de microcefalie.