Două specii noi de dinozauri, un nou tip de pterosaur şi un sauropod, necunoscute până acum, au fost descoperite de vânătorii de dinozauri în timp ce căutau un fost rău din deşertul Sahara. Atât pterosaurul, cât şi sauropodul au trăit cu aproape o sută de milioane de ani în urmă, motiv pentru care succesul echipei de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Portsmouth, University College Dublin (UCD) şi Universite Hassan II din Casablanca marchează una dintre descoperirile cele mai importante din Sahara în ultimii 50 de ani.
Cercetătorii au găsit un fragment din ciocul unei reptile gigantice zburătoare şi un os, lung de peste un metru, aparţinând unui sauropod, informează Science Daily. Descoperirea demosntreaza că animalul avea 20-30 de metri lungime şi că ar putea fi cel mai mare dinozaur cu gât lung de până acum.
Coordonatorul expediţiei, paleontologul de la UCD, Nizar Ibrahim, susţine că descoperirea a două specimene într-o singură expediţie este remarcabilă, mai ales dacă amândouă ar putea reprezenta două specii noi.