La marginile sistemului nostru solar, o forţă misterioasă frânează cursa sondelor spaţiale. Pentru a explica anomalia aceasta, astrofizicienii nu au ezitat să atace teoriile lui Newton şi Einstein. Pe scurt, Pioneer 10 şi 11, aparate lansate în urmă cu 30 de ani pentru a explora sistemul solar, nu zboară cu viteza prevăzută. Totul se petrece ca şi cum o forţă misterioasă le frânează în permanenţă. Un efect infim, atât cât să oprească un vehicul lansat cu 100 km/h în 10 secole, dar mult mai puternic pentru a fi ignorat. Cu atât mai mult cu cât Ulysse şi Galileo, sonde trimise recent în alte direcţii decât aparatele Pioneer, ar prezenta acelaşi defect.
Un cercetător de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), din cadrul NASA, declara că a consacrat aproape opt ani din munca sa acestei anomalii, iar în ultima vreme acest inconvenient a fost zilnic. Povestea nu este deci nouă. În fapt, la câţiva ani după lansarea sondelor în 1972 şi 1973, se bănuia că „se petrece ceva undeva acolo, în spaţiul îndepărtat”. Dar abia în 1998, cercetătorii americani, după ce au analizat minuţios şapte ani de informaţii primite de la Pioneer 10 şi 11, au tras o primă concluzie. Trei ani mai târziu şi cu alţi patru ani de date suplimentare, ei au recidivat deci, întărindu-şi concluziile: „Efectul este în mod clar semnificativ şi rămâne de neexplicat”. Aşadar, avem de-a face cu un mister.
Totuşi, cercetătorii au încercat orice pistă pentru a rezolva enigma, studiind aparatele pe toate feţele, căutând în arhive planurile de origine şi mergând până într-adolo, încât au recurs la ajutorul arhitecţilor sondelor aflaţi la pensie. Dar de la calculatoarele ce trădează datele până la antenele radio influenţând semnalele, trecând la efectele vânturilor solare sau la asteroizi, nimic nu furnizează un fenomen atât de important. A fost testată chiar şi ipoteza unor scurgeri de carburant. Ca atare, mingea se găseşte în prezent în terenul teoreticienilor cosmosului.
Teoria universului paralel
Soluţia se găseşte sub ochii noştri, dar nu o vedem, arăta un astrofizician din Nisa. Şi, din motive temeinice, aceasta s-ar ascunde într-un univers paralel sau mai degrabă „umbră”, şi conform modelului astrofizicianului, universul nostru ar conţine materie normală şi materia umbră, care coexistă. Dar între cele două tipuri de materie, singura legătură ar fi o anumită repulsie de tip gravitaţional. Mai densă şi mai caldă decât materia obişnuită, această materie umbră ar frâna astfel sondele Pioneer, constituite din materie obişuită. Fără nicio îndoială, dacă ipoteza aceasta s-ar verifica, ar da peste cap multe teorii. Cu atât mai mult cu cât rezolvă alte enigme ale cosmologiei, cum ar fi rotaţiile anormale ale galaxiilor sau vârsta Universului.
Teoria „luminii” obosite
În opinia unui cercetător australian, lumina ar fi „obosită” şi frânarea sondelor Pioneer nu este poate decât o iluzie. De fapt, undele care ne parvin de la sonde şi permit determinarea traiectoriilor lor sosesc puţin „obosite” până la noi. De unde impresia de frânare. Pentru acesta, fotonii se deplasează în spaţiu de-a lungul unor traiectorii identice cu liniile paralele pe o sferă. Liniile sfârşesc prin a se întâlni şi a se întretăia. Acest fenomen de focalizare s-ar însoţi astfel cu opierdere de energie.
Teoria gravitonilor
Pentru un cercetător rus de la Universitatea din Minsk, fizicienii au neglijat interacţiunea fotonilor şi a altor particule cu gravitonii. La fel ca şi fotonii transportaţi de lumină, gravitonii transportă forţa gravitaţională. Aceste particule nu sunt cu adevărat noi, dar nimeni nu le-a detectat deocamdată urma. În schimb, ceea ce este mai nou este aceea de a gândi că o „super forţă” de interacţiune există între gravitonii din Univers şi restul materiei. Conform cercetătorului rus, această ipoteză ar explica anomaliile sondelor americane.
Teoria efectelor de maree ale Lunii
O altă explicaţie vine din partea unui informatician de la IBM, care a lansat ipoteza deformării sondelor şi forţelor de atracţie ale Lunii asupra instrumentelor de pe Terra, numite efecte de maree. Informaticianul este convins că trepidaţiile mecanice ale sondelor şi ale antenelor terestre (dilatare, compresie) explică anomaliile. Problema e următoarea: ceea ce este adevărat pentru Pioneer ar fi, de asemenea, pentru aproape toate măsurătorile cosmice, de la constanta lui Hubble, care măsoară viteza de expansiune a Universului, până la temperatura zgomotului de fond cosmic.
Teoria mărimilor discontinue
Modelul propus de un fizician brazilian utilizează mărimile discontinue acolo unde toată lumea le preferă pe cele continue. Şi nu numai că demonstrează faptul că sistemul său le conţine pe celelalte, dar, în plus, frânează sondele! Forţele sale discontinue ar avea un efect asupra materiei, dar cu o amplitudine diferită dacă obiectul are o orbită circulară sau nu. Or, doar planetele se învârt, nu şi sondele. Acestea din urmă ar fi deci frânate, în timp ce planetele nu sunt afectate cu nimic, sau aproape.
Teoria „motorului ascuns”
În sfârşit, un cercetător american declara că este inutil să căutăm o cheie printre ecuaţiile lui Einstein, soluţia fiind pur şi simplu mecanică. Astfel, sondele ar avea un motor ascuns care s-ar opune cursei lor spre
marginile sistemului solar. Servind pentru a trimite semnalele spre Terra, antenele sondelor Pioneer ar radia în infraroşu. Or, noi ştim că lumina exercită un puseu (ca fenomenul ce „umflă” pânzele solare) care, în cazul sondelor noastre, le-ar încetini cursa. De notat că ipoteza aceasta este una dintre singurele dezbătute în publicaţiile ştiinţifice de renume.
Ironia soartei ar fi că sondele acestea, lansate în urmă cu aproape 30 de ani, validează modele cosmologice uneori îndrăzneţe, descriind miliarde de ani din istoria Universului nostru. Astfel, pentru un observator neutru al problemei, din cadrul CEA (Comisariatul European pentru Energie Atomică), „fie răspunsul este hiper revoluţionar, fie am făcut o eroare stupidă judecând greşit o scurgere de carburant…”
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
La marginile sistemului nostru solar, o forţă misterioasă frânează cursa sondelor spaţiale. Pentru a explica anomalia aceasta, astrofizicienii nu au ezitat să atace teoriile lui Newton şi Einstein. Pe scurt, Pioneer 10 şi 11, aparate lansate în urmă cu 30 de ani pentru a explora sistemul solar, nu zboară cu viteza prevăzută. Totul se petrece ca şi cum o forţă misterioasă le frânează în permanenţă. Un efect infim, atât cât să oprească un vehicul lansat cu 100 km/h în 10 secole, dar mult mai puternic pentru a fi ignorat. Cu atât mai mult cu cât Ulysse şi Galileo, sonde trimise recent în alte direcţii decât aparatele Pioneer, ar prezenta acelaşi defect.
