Dovada că marele piramide din Egipt au fost construite de oameni, și nu extratereștri


Marea piramidă a lui Khufu, de la Giza, construită pentru a adăposti trupul faraonului care a domnit aproximativ între 2590-2567 î.Hr. era, iniţial, înaltă de aproximativ 146 m, adică înălţimea unui zgârie-nori de 45 de etaje. Cele 2.300.000 de blocuri de piatră care o alcătuiesc sunt aşezate pe o bază cu suprafaţa de 5,3 ha – fiecare latură având cam 230 m lungime. Fiecare bloc de piatră are un volum de 1 metru cub, cântărind câteva tone.

Cum au putut nişte simpli oameni să construiască o astfel de structură imensă, în special dacă nu cunoşteau roata? Bineînţeles, continuă susţinătorii mitului, doar o civilizaţie foarte avansată ar fi putut construi aceste piramide absolut perfecte. Totuşi, se pare că există o sumedenie de răspunsuri din „sfera credibilului”.

În primul rând, în 1996, Stuart Kirkland Weir a scris un articol în Cambridge Archaeological Journal despre energia necesară pentru construirea piramidelor. Era, pur şi simplu, un studiu despre Timp şi Mişcare. El a determinat câtă energie putea furniza o singură persoană într-o zi şi câtă energie potenţială se afla în cele vreo şapte milioane de tone de piatră. Prin energie potenţială înţelegea acea energie suplimentară pe care un obiect o dobândeşte atunci când este ridicat deasupra nivelului solului. Astfel, el a calculat că, în termeni de zile-muncă, Marea Piramidă ar fi necesitat cam 10 milioane de persoane/zi, sau 1.250 de persoane timp de vreo 8.400 de zile, adică 23 de ani. Dacă ţinem cont de sărbători, accidente şi de fricţiunile inerente, o forţă de muncă de opt ori mai mare (adică de, să spunem, 10.000 de oameni, adică mai puţin de 1% din populaţia Egiptului în acele vremuri), muncind timp de un sfert de secol, ar fi avut suficient timp pentru a finaliza lucrarea.

Istoricul grec Herodot a scris că forţa de muncă care a participat la construirea piramidei număra aproximativ 100.000 de persoane. Pe de o parte, e posibil ca el să se fi înşelat, deoarece scria după mai bine de 2.000 de ani de la construirea piramidelor. Pe de altă parte, 100.000 de oameni ar fi terminat lucrarea mult mai uşor. Iar 100.000 reprezentau cam 10% din populaţie, reducând astfel şomajul şi revoltele.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu