Din secretele originii unei muzici celebre – „Ciocârlia”
Pe 26 august 1889, ziarul „Le Figaro” a oferit presei străine, adunată la Expoziţia Internaţională din Paris, o recepţie în compania lăutarilor români. Tarafurile lui Angheluş Dinicu şi Sava Pădureanu au uimit pe oaspeţii străini prin virtuozitatea lor, în special naiul lui Angheluş. Programul acelei seri menţiona, la punctul 11, piesa „Ciocârlia” („L’alouette et le Berger”), înscriind pentru prima dată în istoria muzicii una din lucrările ce aveau să stârnească entuziasmul auditorilor de pretutindeni.
Editorul bucureştean Constantin Gebauer, a tipărit în repetate rânduri „Ciocârlia”, de-a lungul veacului trecut, fără a menţiona pe autorul piesei. Este greu deci, a afirma după atât timp cine a compus „Ciocârlia”. Cert rămâne faptul că natura virtuozică a piesei ne conduce spre o creaţie lăutărească profesionistă, în ciuda facturii popular-ţărăneşti.
Din clipa lansării „Ciocârliei” la Paris, nicio formaţie de lăutari români, ce a păşit dincolo de graniţele ţării, nu a omis această lucrare, transcrisă pentru diferite instrumente. Sava Pădureanu, Christache Ciolac, Nicolae Buică şi Grigoraş Dinicu, la vioară, Fănică şi Damian Buca, precum şi Gheorghe Zamfir, la nai, i-au asigurat o trăinicie pentru decenii. Se pare că Grigoraş Dinicu a amplificat partea finală (ciripitul păsării şi ecourile din pădure), şi a notat-o într-o formă apropiată versiunii lăutarilor bucureşteni de la începutul veacului al XX-lea, ceea ce i-a îndem nat pe unii folclorişti şi muzicologi să-l considere ca „autor”.
Lucrare cu caracter programatic, „Ciocârlia” ne amintește de unele cântece similare din repertoriul popular (de pildă „Ciobanul care și-a pierdut oile”), ceea ce ne lasă posibilitatea de a-i atribui o origine mult mai veche formei originale. Repertoriul păstoresc ar fi putut să o includă destul de bine printre cântecele lui tradiționale, însă naiul a rămas continuu (chiar în epoca feudală) un instrument profesionist. Deci, se poate conchide că „Ciocîrlia” a fost un cântec popular, prelucrat de lăutari până la limita virtuozității, admirabil întruchipată de către Angheluș Dinicu.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Un comentariu la „Din secretele originii unei muzici celebre – „Ciocârlia””
Pe 26 august 1889, ziarul „Le Figaro” a oferit presei străine, adunată la Expoziţia Internaţională din Paris, o recepţie în compania lăutarilor români. Tarafurile lui Angheluş Dinicu şi Sava Pădureanu au uimit pe oaspeţii străini prin virtuozitatea lor, în special naiul lui Angheluş. Programul acelei seri menţiona, la punctul 11, piesa „Ciocârlia” („L’alouette et le Berger”), înscriind pentru prima dată în istoria muzicii una din lucrările ce aveau să stârnească entuziasmul auditorilor de pretutindeni.
Un comentariu la „Din secretele originii unei muzici celebre – „Ciocârlia””