Diavolul întrupat sau papa care a violat 300 de maici


papa20În timpul Conciliului din Constanţa (Elveţia), dintre 1414 şi 1418, trei papi, şi câteodată patru, se blestemau unul pe altul în fiecare dimineaţă şi îşi numeau oponenţii anticrişti, demoni, adulteri, sodomiţi, duşmani ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor. Unul dintre aceşti „papi”, Ioan XXIII (1410-1415) – a nu se confunda cu papa din secolul 20 care şi-a luat acelaşi nume şi număr – a fost acuzat de treizeci şi şapte de martori (majoritatea episcopi şi preoţi) de fornicaţie, adulter, incest, sodomie, simonie, hoţie şi crimă!

S-a dovedit printr-un număr foarte mare de martori că a sedus şi a violat trei sute de maici. Secretara lui, Niem, a spus că avusese la Boulogne un harem, unde nu mai puţin de două sute de fete au fost victimele perversităţii sale. În total, Conciliul l-a acuzat de cincizeci şi patru de fărădelegi dintre cele mai rele.

Un document de la Vatican oferă această informaţie privitoare la imorala lui domnie:

„Excelenţa Sa, papa Ioan, a comis perversitate cu soţia fratelui său, cu maici sfinte, relaţii amoroase cu fecioare, adultere cu cele măritate şi tot felul de fărădelegi amoroase… cu totul dedat somnului şi altor dorinţe carnale, contrazicând total viaţa şi învăţătura lui Cristos… el a fost numit în mod public Diavolul întrupat”.

Pentru a-şi mări bogăţia, papa Ioan a impozitat aproape orice lucru – inclusiv prostituţia, jocul de noroc şi specula. El a fost numit „cel mai depravat criminal care a stat vreodată pe tronul papal”.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu