Imaginaţia autorilor SF a avut, mai tot timpul, câteva marote principale. Una dintre ele: cyborgul, combinaţia dintre om şi maşină. Din păcate, chiar şi în jurul acestui centru de referinţă al anticipaţiei – literare şi cinematografice – dezvoltările sunt sărăcăcioase, căci vizează cvasi-exclusiv dimensiunea războinică. Cyborgii SF sunt, în majoritatea cazurilor, monştri criminali (iar simbioză om-maşina arată de parcă proiectantul s-a împiedicat, cu cafeaua în mână, când să predea desenele la linia de producţie), respectiv, într-o discutabilă compensaţie, câţiva dintre ei sunt Terminatori pozitivi care se luptă cu aia negativi. Dar nu există referinţe cu privire la puntea dintre natural şi artificial în cazul unor oameni normali. Cu alte cuvinte – despre beneficiile medicale ale simbiozei.
Or, în lumea neficţională, se întâmplă ceva uluitor: pe de o parte, existenţa cyborgilor a devenit de mult, pe nesimţite, o realitate banală; pe de altă parte, nici vorbă (până la probă contrarie…) de cercetări secrete şi soldati-semiroboţi – tehnica de vârf medico-electronică este destinată oamenilor obişnuiţi. Oameni cu stimulatoare cardiace (pacemakers); oameni care supravieţuiesc doar conectaţi la aparate (plămâni şi/ sau inimă artificiale); oameni cu transplant de inimă artificială; „cyborgi” temporari, supuşi dializei (rinichi artificiali); oameni cu proteze funcţionale ale membrelor; oameni cu implanturi cerebrale de cip-uri care le ţin sub control maladii severe, precum cea a lui Parkinson; oameni cu proteze auditive etc.
Devine tot mai greu (din fericire!) să găseşti un organ sau o funcţie a organismului uman care să nu-şi aibă deja substitutul artificial, fie el permanent (la purtător) sau în regim de tratament periodic. Următorul pas: MIT se pregăteşte să lanseze în producţie de serie „aparatul de văzut”! Centrul pentru Studii Vizuale Avansate al celebrului institut lucrează de 20 de ani la acest aparat, care iniţial era cât un dulap şi costă 100.000 dolari, dar acum a fost adus la dimensiuni portabile şi un preţ… suportabil: sub 500 de dolari. Dispozitivul poate fi folosit atât de către oameni cu deficienţe grave, cât şi de către unele persoane complet nevăzătoare. Şefa proiectului, Elizabeth Goldring, a explicat că aparatul poate fi conectat la orice sursă de imagini, de la o cameră video până la un calculator, proiectând imaginile direct pe retină. Un fel de „by pass” al ochiului bolnav. Elizabeth Goldring a fost ea însăşi, temporar, complet oarbă, şi, în timpul unei vizite la oftalmolog, s-a folosit un aparat cu laser ca să se determine dacă mai are ţesut sănătos în spatele hemoragiei care îi provoca orbirea. Spre uriaşa ei surpriză, a descoperit astfel că putea vedea atât imagini, cât şi text proiectat direct pe retina. Ulterior, a început să lucreze la un aparat mai eficient, împreună cu colegii de la MIT şi cu inventatorul aparatului oftalmologic de verificare, Rob Webb, de la Universitatea Harvard.
Nu e vorba doar despre performante ştiinţifice şi tehnice. Nu este vorba numai despre binecuvântate ajutoare oferite de mintea umană unor semeni aflaţi în suferinţă. Şi sigur nu e vorba despre curiozităţi de tipul „ştiaţi că…?”
E un pic mai mult. Odată cu expansiunea, cu generalizarea simbiozei natural-artificial, va trebui să ne punem unele întrebări de ordin filosofic şi religios. Şi va trebui să rediscutam unele definiţii şi axiome.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Imaginaţia autorilor SF a avut, mai tot timpul, câteva marote principale. Una dintre ele: cyborgul, combinaţia dintre om şi maşină. Din păcate, chiar şi în jurul acestui centru de referinţă al anticipaţiei – literare şi cinematografice – dezvoltările sunt sărăcăcioase, căci vizează cvasi-exclusiv dimensiunea războinică. Cyborgii SF sunt, în majoritatea cazurilor, monştri criminali (iar simbioză om-maşina arată de parcă proiectantul s-a împiedicat, cu cafeaua în mână, când să predea desenele la linia de producţie), respectiv, într-o discutabilă compensaţie, câţiva dintre ei sunt Terminatori pozitivi care se luptă cu aia negativi. Dar nu există referinţe cu privire la puntea dintre natural şi artificial în cazul unor oameni normali. Cu alte cuvinte – despre beneficiile medicale ale simbiozei.
