Cum explicăm hărţile vechi din Antichitate, în care apar continente necunoscute în acele timpuri, ca America, Antarctica sau Australia? S-au folosit nave spaţiale?
Una dintre enigmele cele mai fascinante din istoria geografiei este următoarea: ce anume cunoșteau despre Pământ și despre Univers, în general, popoarele Antichității, înainte să fi avut mijloacele pentru a o cerceta? Acum, după ce am reușit să explorăm mările, insulele și continentele și să le însemnăm pe hărți, ne dăm seama că popoarele Antichității nu au fost chiar atât de neștiutoare pe cât le credeam.
Foarte răspândită era acea legendă potrivit căreia de cealaltă parte a Atlanticului se întindea un vast continent. Aceste zvonuri circulau cu cinci secole înainte de Hristos și sunt dovedite de scrieri care au pus numeroase probleme cartografilor. Romanii din perioada clasică menționează existența incontestabilă a unui continent pe care-l cunoșteau sub numele de Ultima Thule. Grecul Pausanias, pasionat călător și mare geograf, scria în anul 150 î.Hr. că, foarte departe, la vest de ocean, se află un grup de insule locuite de oameni cu tenul arămiu, cu părul negru, cu o piele aspră ca o coamă de cal. În afară de faptul că trebuie să subliniem că Pausanias avea o imaginație bogată, constatăm că el i-a descris perfect pe indienii din America. De unde provin asemenea povestiri? Cum și-au făcut drum până în Europa prin Groenlanda, Islanda și Insulele Feroe? Cum au reușit să le facă demne de crezut faimoșii pescari francezi, care se pare că au atins Lumea Nouă cu secole înainte de nașterea lui Cristofor Columb? Unde ar trebui căutată sursa?
Și despre Antarctica circulau zvonuri ciudate cu mult înainte să fie explorată. La începutul secolului, mulți geografi credeau că ceea ce se zărea în timpul furtunilor în largul Oceanului Înghețat nu era decât o serie de insule. De vreme ce Arcticul era un ocean acoperit de ghețuri plutitoare, cu siguranță că natura a creat unul similar și la celălalt capăt al Pământului. Cu toate acestea, marinarii pretindeau că, dimpotrivă, acolo se afla o mare întindere de pământ. Cum au putut ghici? Polul Sud era locul cel mai geros din lume. Nu creștea un arbore, iar pe o rază de trei mii de kilometri nu găseai nici un suflet de om. Cu mare greutate, numai două expediții au reușit să se apropie de acele locuri. Cu toate acestea, poveștile marinarilor s-au dovedit adevărate. Azi se știe că Antarctica este un continent aproape la fel de mare cât Europa și Australia la un loc. Mai există în prezent încă 1500 de kilometri de coastă care a rămas neexplorată; omul n-a străbătut decât un procent de 1% din întreaga suprafață.
În vremea trecerii pe pământ a lui Iisus Hristos, oamenii vorbeau despre ținuturi de uscat, de mică întindere, care astăzi se numesc Madeira, Insulele Capului Verde, Insulele Canare și Azore. Geografii însă susțineau cu încăpățânare că nu există nici un arhipelag spre vest, așa cum se zvonea. Povestirile populare cuprindeau totuși prea multe detalii, așa încât e greu de crezut că toate ar fi putut fi inventate. Cineva, din vremurile vechi, a văzut într-adevăr aceste insule.
Dar mitul cel mai des întâlnit din istoria explorării planetei este cel care se referă la Australia. Renașterea a moștenit din Antichitate ideea că în emisfera sudică se află un continent necunoscut. Pe hartă era, îndeobște, consemnat sub numele de Terra Australis Incognita; numai harta alcătuită de Pomponius Mela, în anul 40 î.Hr., consemna acel pământ sub numele de Antipod. De-a lungul secolelor, marinarii au brodat legende și istorii despre marginea continentului fantomă care se întindea la sud de Indii. Multe din faptele descrise s-au dovedit adevărate. Când Abel Tasman, revenit în 1642 dintr-o lungă călătorie, a confirmat existența unui pământ vast în acest ocean, legenda a devenit realitate, dar, abia în 1775, descoperirea a fost declarată oficial, când căpitanul James Cook, în numele Marii Britanii, a luat în posesie acel pământ, în felul acesta, misterul Australiei Incognita a fost elucidat.
În 1929, s-a descoperit la Istanbul o hartă desenată remarcabil în 1513 de către un amiral turc pe nume Piri Reis. Pe marginea hărții sale, acesta a notat că s-a inspirat din „vechile hărți” ale Egiptului. Amiralul turc a marcat foarte distinct și clar contururile Americii de Nord și de Sud și ale Antarcticii, pe care le-a situat perfect față de Africa. Biblioteca Congresului American deține multe hărți din Evul Mediu care indică cu precizie anumite zone de pe fața Pământului despre care se credea că sunt necunoscute în epocă. Vechii cartografi cunoșteau, se vede treaba, o metodă foarte precisă pentru a calcula latitudinea și longitudinea. Această metodă, noi am aflat-o abia în secolul al XVII-lea.
Dacă am putea accepta posibilitatea că niște nave spațiale au survolat oceanele și continentele la începutul veacurilor și, că din aceste vehicule au coborât pe pământ ființe care au comunicat cu locuitorii planetei noastre, atunci am înțelege mai ușor de unde provin hărțile, cum s-au născut miturile și de ce circulau zvonuri, care până la urmă s-au dovedit a fi adevărate.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Una dintre enigmele cele mai fascinante din istoria geografiei este următoarea: ce anume cunoșteau despre Pământ și despre Univers, în general, popoarele Antichității, înainte să fi avut mijloacele pentru a o cerceta? Acum, după ce am reușit să explorăm mările, insulele și continentele și să le însemnăm pe hărți, ne dăm seama că popoarele Antichității nu au fost chiar atât de neștiutoare pe cât le credeam.
