Ceva ciudat a luminat în roşu o parte a Universului, timp de 40 de zile. Oamenii de știință încă nu știu ce-a fost…
Pe 21 octombrie 2024, satelitul chinez Einstein Probe a înregistrat ceva la care nimeni nu se aștepta. Dintr-o zonă liniștită de cer, o explozie bruscă de raze X a apărut în câmpul vizual. A durat puțin peste 90 de secunde. Dar ceea ce a urmat în următoarele 40 de zile i-a lăsat pe astronomi cu greutăți în a explica ceea ce fuseseră martori. Semnalul, cunoscut acum sub numele de EP241021a, a devenit unul dintre cele mai derutante evenimente observate în astrofizica modernă a energiilor înalte.
Explozia inițială a atins luminozități care depășeau de o sută de mii de trilioane de ori mai mari decât puterea Soarelui. S-a desfășurat în banda de raze X de 0,5–4 keV și a fost atât de puternică încât a rivalizat pentru scurt timp cu exploziile de raze gamma, în ciuda faptului că nu a fost detectată nicio emisie de raze gamma. Această absență a razelor gamma de înaltă energie avea să se dovedească a fi doar prima dintr-o serie de anomalii.
Aproximativ o zi și jumătate mai târziu, observațiile ulterioare cu raze X au constatat că sursa se estompase cu un factor de peste o mie. Apoi, în mod neașteptat, a rămas stabilă timp de aproape o săptămână într-o fază de platou, înainte de a se estompa din nou în următoarea lună. Toate observațiile au fost în concordanță cu același spectru de raze X. Apoi a dispărut complet. Până în ziua 89, dispăruse din câmpul vizual chiar și al celor mai sensibile telescoape cu raze X. În ceea ce privește durata, EP241021a este considerată acum cea mai lungă tranziție rapidă de raze X observată vreodată.
Misterul s-a adâncit când telescoapele terestre au început să caute echivalenţe în lumina vizibilă. În decurs de 2 zile de la declanșarea inițială, o sursă optică a fost confirmată. Apoi, după 6 zile, s-a întâmplat ceva ciudat: lumina optică a început să crească. În decurs de 2 zile, a atins o magnitudine absolută de -21,5. În termeni de energie, aceasta era echivalentă cu sute de milioane de sori strălucind simultan. Apoi a scăzut brusc. Săptămâni mai târziu, o altă strălucire mai slabă a fost detectată în același loc. Și aceasta a scăzut brusc și a dispărut.
Spre deosebire de majoritatea evenimentelor optice asociate cu tranzienții explozivi, această sursă a prezentat o culoare roșie persistentă. Pe parcursul a 40 de zile de observare, tonul roșu a rămas. Acest comportament nu este tipic supernovelor sau luminilor optice ulterioare exploziilor de raze gamma. În aceste cazuri, profilul de culoare evoluează de obicei în timp; EP241021a nu a urmat această cale.
La puțin peste o săptămână după blițul inițial de raze X, radiotelescoapele au recepționat și ele semnale de la locație. Datele au relevat o postluminență radio întârziată, dar luminoasă, atingând un vârf de aproximativ 10 gigaherți. În următoarele două luni, semnalul a rămas puternic, pe măsură ce frecvența de vârf s-a deplasat în jos, spre 2 gigaherți. Până la sfârșitul campaniei de monitorizare, semnalul radio era în scădere, dar încă vizibil. Această persistență pe lungimi de undă multiple sugerează că, indiferent ce a cauzat explozia, a declanșat un flux de material, potențial la viteze relativiste.
Încercările de identificare a galaxiei-gazdă au dus la complicații suplimentare. Analiza spectroscopică cu telescopul Keck a descoperit linii de emisie înguste care indică o deplasare spre roșu de 0,748. Aceasta plasează galaxia la peste 7 miliarde de ani-lumină distanță. Gazda pare a fi slab vizibilă, cu o activitate moderată de formare a stelelor. Nu au fost prezente semne evidente ale unui nucleu galactic activ, deși raporturile liniilor de emisie ar putea permite un anumit nivel de activitate ascunsă. Această distanță, însă, face ca orice caracteristici asociate ale supernovei să fie mult mai dificil de detectat și, într-adevăr, niciuna nu a fost identificată clar în spectrele optice ulterioare.
Au fost propuse mai multe ipoteze. Un model sugerează o explozie eșuată de raze gamma, în care se formează un jet în timpul colapsului unei stele masive, dar nu reușește să scape de învelișul stelar înconjurător. În astfel de cazuri, energia se poate scurge mai lent, producând semnale de raze X și optice fără blițul de raze gamma însoțitor. Acest lucru a fost folosit pentru a explica o serie de evenimente anterioare ale Sondei Einstein, dar acele evenimente au arătat și semne de supernove; EP241021a nu prezintă acest lucru.
O altă explicație indică un magnetar nou-născut – o stea neutronică puternic magnetizată formată în urma fuziunii unei stele neutronice binare sau a colapsului unei pitice albe. Ideea este că un astfel de obiect ar putea pompa continuu energie în mediul înconjurător, provocând emisie extinsă pe mai multe lungimi de undă. Acest lucru ar putea explica platoul prelungit de raze X și reluminizarea optică târzie. Cu toate acestea, viteza ejecțiilor dedusă din datele optice pare prea mare pentru fluxurile tipice conduse de magnetar, cu excepția cazului în care sistemul a fost neobișnuit de lipsit de masă și compact.
S-ar putea fi vorba şi de o stea care este sfâșiată de o gaură neagră. EP241021a nu se comportă ca perturbările tipice de acest tip, care tind să apară în apropierea găurilor negre supermasive și produc spectre de raze X mai slabe pe intervale de timp mai lungi. Însă ideea unei perturbări cauzate de o gaură neagră cu masă intermediară – încă o categorie în mare parte teoretică – a câștigat oarecare popularitate. Datele, însă, nu se aliniază perfect nici cu acest scenariu.
Poate cea mai interesantă idee discutată este cea a unui jet extrem de structurat observat la un unghi în afara axei. În acest model, miezul jetului nu este direct vizibil, dar marginile sale – mai lente, mai slabe și mai largi – produc emisia observată. Pe măsură ce jetul evoluează, diferite regiuni intră în linia vizuală a observatorului, provocând fluctuații ale curbelor de lumină pe diferite benzi. Acest lucru ar putea explica reluminizarea, spectrul radio în schimbare și nepotrivirea dintre semnăturile de raze gamma așteptate și cele observate. Cu toate acestea, o astfel de configurație ar necesita unghiuri de vizualizare și structuri de jet foarte specifice, care nu sunt încă bine înțelese.
Ceea ce face ca EP241021a să fie atât de remarcabil este faptul că niciunul dintre modelele propuse nu se potrivește pe deplin. Fiecare ia în considerare unele caracteristici, dar lasă altele neexplicate. Evenimentul sfidează sistemele obișnuite de clasificare. Nu se comportă ca o explozie de raze gamma, un vânt magnetar, un jet sttructurat, o perturbare din jurul unei găuri negre sau o supernovă. În schimb, prezintă un amestec al tuturor acestora, împreună cu proprietăți care pur și simplu nu sunt prezise de modelele actuale.
Indiferent de adevărata sa origine, EP241021a a dezvăluit existența unui nou tip de explozie cerească. A demonstrat că Universul încă ascunde evenimente de o putere uluitoare, care nu se încadrează în categoriile cunoscute.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Pe 21 octombrie 2024, satelitul chinez Einstein Probe a înregistrat ceva la care nimeni nu se aștepta. Dintr-o zonă liniștită de cer, o explozie bruscă de raze X a apărut în câmpul vizual. A durat puțin peste 90 de secunde. Dar ceea ce a urmat în următoarele 40 de zile i-a lăsat pe astronomi cu greutăți în a explica ceea ce fuseseră martori. Semnalul, cunoscut acum sub numele de EP241021a, a devenit unul dintre cele mai derutante evenimente observate în astrofizica modernă a energiilor înalte.
