Cercetătorii au studiat viața de după moarte și ceea ce au descoperit ar putea schimba totul. Există şi o a treia stare – în afară de viaţă şi moarte


Imagine: freepik.com (Commons Creative – free)

Viața și moartea au fost mult timp considerate opuse, dar descoperirea unei noi vieți multicelulare care iese din celulele unui organism mort provoacă această viziune tradițională. Acest fenomen introduce o „stare a treia” intrigantă – o condiție care există dincolo de granițele convenționale ale vieții și morții. De obicei, moartea este definită ca încetarea ireversibilă a funcției generale a unui organism. Cu toate acestea, anumite procese biologice, cum ar fi donarea de organe, demonstrează că organele, țesuturile și celulele individuale pot persista și rămân funcționale mult timp după ce un organism a dispărut. Această rezistență ridică o întrebare critică: ce le permite unor celule să continue să funcționeze dincolo de punctul de moarte?

Cercetătorii care investighează activitatea biologică post-mortem au explorat modul în care celulele pot supraviețui și chiar se pot transforma în condiții specifice. Într-un studiu publicat recent, s-a subliniat că celulele, atunci când sunt alimentate cu oxigen, nutrienți, bioelectricitate sau semnale biochimice, sunt capabile să se reorganizeze și să se dezvolte în entități multicelulare cu funcții noi chiar și după moarte. Conceptul de a treia stare perturbă înțelegerea convențională a comportamentului celular. În timp ce transformările biologice, cum ar fi o omidă care devine fluture sau un mormoloc care se maturizează într-o broască urmează căi predeterminate, apariția unor organisme multicelulare complet noi din țesuturile moarte nu se încadrează în astfel de modele.

De exemplu, tumorile, organoizii și liniile celulare cultivate în laborator, cum ar fi celulele HeLa, sunt excluse din această categorie, deoarece nu dobândesc funcții fundamental noi. În schimb, cercetătorii au descoperit că celulele pielii prelevate de la embrioni de broaște moarte au arătat o adaptabilitate remarcabilă atunci când sunt plasate într-o cutie Petri. Aceste celule s-au auto-organizat spontan în construcții multicelulare numite xenoboți. Spre deosebire de rolul lor biologic inițial în embrionii de broaște, acești xenoboți și-au folosit cilii – structuri minuscule, asemănătoare părului – pentru locomoție, mai degrabă decât pentru mișcarea mucusului.

Și mai remarcabil, xenoboții au demonstrat autoreplicarea cinematică, un proces în care își reproduc forma și funcția fără a suferi creștere. Această formă de replicare diferă de reproducerea biologică convențională, care implică de obicei diviziunea și expansiunea celulară.

Cercetările ulterioare au dezvăluit că celulele pulmonare umane izolate se pot auto-asambla în noi constructe multicelulare cunoscute sub numele de antropoboți. Acești antropoboţi prezintă comportamente distincte de funcția lor originală, afișând mișcare și chiar capacitatea de a se repara. În plus, s-a observat că asistă celulele neuronale deteriorate din vecinătatea lor, sugerând un potențial de regenerare mai larg.

Apariția xenoboților și antropoboților ridică întrebări semnificative cu privire la plasticitatea inerentă a celulelor. Spre deosebire de căile de dezvoltare pre-programate văzute în natură, aceste celule prezintă un nivel surprinzător de autonomie în organizarea și funcționalitatea lor. Capacitatea lor de a se adapta la noi medii și de a îndeplini roluri dincolo de scopul lor biologic inițial sugerează că limitele potențialului celular sunt mai fluide decât se credea anterior.

În plus, această a treia stare evidențiază o formă unică de rezistență biologică. Celulele care ar pieri în mod obișnuit post-mortem se reorganizează, demonstrând capacitatea de a răspunde dinamic la stimulii din mediu. Această nouă adaptabilitate provoacă dihotomia tradițională dintre viață și moarte, sugerând că existența biologică poate să nu fie atât de binară cum se presupunea odinioară.

Descoperirea introduce, de asemenea, considerații filozofice și etice. Dacă celulele își păstrează capacitatea de a se reorganiza și de a forma entități funcționale după moarte, ce implicații are acest lucru pentru înțelegerea noastră a individualității și a continuității vieții? Ar putea acest lucru să redefinească modul în care este percepută moartea, mai ales în contexte medicale și științifice?

Luate împreună, aceste descoperiri evidențiază plasticitatea extraordinară a sistemelor celulare și provoacă ideea că viața evoluează prin căi strict predeterminate. A treia stare implică faptul că moartea organismului poate să nu însemne un sfârșit absolut, ci mai degrabă să servească drept catalizator pentru transformarea biologică. Această revelație deschide noi porți pentru cercetarea științifică, împingând granițele a ceea ce se știe despre funcția celulară, regenerare și longevitatea potențială a vieții dincolo de limitele convenționale.

Capacitatea celulelor și țesuturilor de a rămâne funcționale post-mortem depinde de o varietate de factori, inclusiv de condițiile de mediu, activitatea metabolică și metodele de conservare. Durata de supraviețuire variază între diferitele tipuri de celule. De exemplu, la om, celulele albe din sânge pot persista până la 86 de ore după moarte. La șoareci, celulele musculare scheletice au fost păstrate cu succes până la 14 zile post-mortem. În mod similar, celulele fibroblaste de la oi și capre au fost cultivate cu succes chiar și la o lună după moarte.

Mecanismele intrinseci de supraviețuire contribuie, de asemenea, la longevitatea celulară. Studiile au arătat că genele legate de stres și imunitatea experimentează o activitate sporită după moarte, posibil ca răspuns compensator la pierderea homeostaziei. Cu toate acestea, factori suplimentari, cum ar fi trauma, infecția și timpul scurs de la moarte, pot avea un impact semnificativ asupra viabilității celulare. Implicațiile celui de-al treilea stat se extind cu mult dincolo de biologia teoretică, oferind potențiale progrese în medicină și biotehnologie. Studiul acestei a treia stări remarcabile continuă să dezvăluie noi dimensiuni ale adaptabilității celulare, estompând linia dintre viață și moarte.