Celulele unei prinţese egiptene, ce a murit cu mii de ani în urmă, mai sunt încă apte de viaţă! Vor fi oamenii nemuritori prin tehnica îngheţării?


Va veni o vreme când oamenii nu se vor mai lăsa arşi în crematorii sau mâncaţi de viermi, o vreme în care cadavrele congelate vor fi păstrate în cimitire-frigorifere sau într-un fel de adăposturi cu temperatură scăzută, în aşteptarea zilei în care medicina, devenind capabilă să înlăture cauzele care au provocat moartea lor, îi va readuce la viaţă. Dar este posibil aşa ceva?

Fizicianul şi astronomul Robert C. W. Ettinger se referă în lucrarea sa „The Prospect of Immortality” („Perspectiva imortalităţii”), apărută în 1965, la un mijloc cu ajutorul căruia noi, oamenii, am putea, prin îngheţarea corpului, să obţinem o încetinire a ritmului activităţii celulare, astfel încât să-l facem de miliarde de ori inferior ritmului natural, pentru a asigura, în felul acesta, supravieţuirea sub raport biologic şi medical.

Deocamdată totul se prezintă utopic, dar ştim foarte bine că în zilele noastre aproape fiecare clinică mare posedă „depozite de oseminte”, în care sunt conservate ani de-a rândul, la temperaturi joase, oseminte omeneşti care la nevoie pot fi folosite. Sângele proaspăt poate fi păstrat un timp nelimitat la a temperatură de -196°C, lucru practicat pretutindeni; la temperatura azotului lichid, menţinerea unor celule vii este posibilă practic un timp nelimitat.

În martie 1963, biologii de la Universitatea din Oklahoma (SUA) au constatat că celulele pielii prinţesei egiptene Mene mai erau apte de viaţă. Or, trebuie precizat că prinţesa în cauză murise cu câteva mii de ani în urmă! În multe locuri au fost găsite mumii intacte, atât de bine conservate, încât cei care le-au văzut au avut impresia că sunt vii. Mumiile incaşe, păstrate în gheţari, au rezistat mileniilor şi sunt, din punct de vedere teoretic, încă viabile. În vara anului 1965, televiziunea sovietică a arătat doi câini care au fost păstraţi timp de o săptămână la temperaturi foarte joase. După şapte zile au fost dezgheţaţi şi să vezi minune: se zbenguiau mai abitir ca înainte!


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu