Ce s-a întâmplat în 1811, în jurul fluviului Mississippi din SUA? Pământul s-a cutremurat atât de tare, încât fluviul a început să curgă înapoi, nisipul și apa au erupt în gheizere violente, iar ceasurile s-au oprit…
Era 16 decembrie 1811, puțin după ora 2:00 dimineața. Pământul de sub Valea Mississippi (SUA) a făcut ceva ce nimeni nu credea că este posibil: nu doar că s-a cutremurat, ci pur şi simplu „s-a revoltat”. Oameni aflați la sute de kilometri distanță au fost treziți brusc – nu de sunete, ci de o senzație că pământul însuși prinsese viață. Păturile alunecau, pereții gemeau, farfuriile săreau de pe rafturi.
La început, totul părea aproape blând. Apoi, pământul s-a cutremurat în valuri violente. Cabanele din bușteni s-au sfărâmat; coșurile de fum din cărămidă au explodat și s-au transformat în praf, iar copacii au trosnit ca niște bețe de chibrituri. Supraviețuitorii au spus că vuietul a sunat ca focul de tun amestecat cu tunete și metal. Familiile au fugit desculțe în întunericul geros de decembrie, strângându-se între ele, în timp ce pământul se rostogolea sub oameni.
Pe fluviul Mississippi, s-a întâmplat ceva incredibil. John Bradbury, un naturalist scoțian care călătorea cu barca, a fost sculat de puterea cutremurăturii. Când s-a ridicat, a privit cu groază cum fluviul s-a oprit, apoi s-a inversat. Mississippi a început să curgă înapoi. Bărcile erau trase în amonte, navele se ciocneau, iar malurile râurilor se prăbușeau în apele agitate. Insulele dispăreau, iar altele noi se ridicau din adâncuri pe măsură ce fluviul se sfâșia sub undele generate nu de vânt, ci de mișcările pământului de dedesubt.
Pe uscat, a fost şi mai rău. Pământul s-a lichefiat, iar solul solid s-a transformat în nisipuri mișcătoare, înghițind păduri, garduri și case. Fisuri masive s-au deschis – unele mai late de un metru și jumătate – apoi s-au închis la loc. Nisipul și apa au erupt din pământ în gheizere violente, îngropând drumuri și câmpuri. Sute de hectare au dispărut sub nisipul cald scos din adâncurile pământului.
Toată cutremurarea a durat minute în șir, dar a părut nesfârșit. Apoi s-a oprit. Oamenii au plâns, s-au rugat și au implorat îndurare. A fost doar începutul.
Pe 23 ianuarie 1812, a avut loc un alt cutremur masiv – posibil mai puternic decât primul. Clădirile care supraviețuiseră s-au prăbușit. Fluviul și-a inversat din nou cursul. Apoi a venit 7 februarie 1812: cel mai puternic cutremur dintre toate.
Estimările moderne plasează cutremurele de atunci cu magnitudinea cuprinsă între 7,7 și 8,1 – unul dintre cele mai puternice cutremure care au lovit vreodată SUA. Ele au fost resimțite pe o suprafață de 80.000 de kilometri pătrați. Clopotele bisericilor au sunat în Boston, la peste 1.600 de kilometri distanță. Oamenii s-au trezit brusc în Washington, DC. Ceasurile s-au oprit în Carolina de Sud. Peisaje întregi au fost rescrise.
În vestul statului Tennessee, o pădure s-a scufundat atât de adânc încât s-a umplut cu apă, creând lacul Reelfoot – un lac de 15.000 de acri care nu existase cu câteva săptămâni în urmă. Terenurile agricole s-au transformat în mlaștină. Așezările au fost distruse sau abandonate pentru totdeauna.
Timp de patru luni, pământul a refuzat să se odihnească. Au urmat sute de replici – multe suficient de puternice pentru a omorî oameni, a deschide noi fisuri și a declanșa alunecări de teren.
În plus, au apărut şi multe lumini misterioase. Martorii oculari au descris sfere strălucitoare și sclipiri dansând pe cerul nopții – flăcări fără foc. Astăzi le numim lumini de cutremur, cauzate de sarcini electrice eliberate în timpul fracturilor de rocă tensionate. În 1811, oamenii credeau că Apocalipsa sosise.
Renașteri religioase au cuprins regiunea. Mii de oameni au fugit, fără să se mai întoarcă niciodată. Cei care au rămas au fost schimbați pentru totdeauna. Până în primăvara anului 1812, trepidațiile s-au diminuat, dar cicatricile nu au dispărut niciodată. Lacul Reelfoot încă există, iar vânturile de nisip încă marchează pământul.
Dar pericolul n-a dispărut nici în ziua de azi. Seismologii estimează o probabilitate de 7-10% a unui alt cutremur de magnitudinea 7 sau mai mare în următorii 50 de ani. Dacă s-ar întâmpla astăzi, pagubele ar fi uriașe. Centrul SUA nu este construit pentru cutremure. Infrastructura, conductele, podurile, rețelele electrice – niciuna nu este proiectată pentru cutremure violente. Pierderile economice ar putea depăși sute de miliarde de dolari, iar victimele ar putea ajunge la mii.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Era 16 decembrie 1811, puțin după ora 2:00 dimineața. Pământul de sub Valea Mississippi (SUA) a făcut ceva ce nimeni nu credea că este posibil: nu doar că s-a cutremurat, ci pur şi simplu „s-a revoltat”. Oameni aflați la sute de kilometri distanță au fost treziți brusc – nu de sunete, ci de o senzație că pământul însuși prinsese viață. Păturile alunecau, pereții gemeau, farfuriile săreau de pe rafturi.
