La sfârşitul anilor ’50, chiar a fost inventată o farfurie zburătoare care ajungea la Lună şi înapoi în doar câteva ore!? Ce s-a întâmplat cu această invenţie?


Otis T. Carr (1904 – 1982) a fost un inventator american care după cel de-al doilea război mondial a încercat să construiască farfurii zburătoare şi nave spaţiale, aplicând tehnologia sugerată inițial de savantul Nikola Tesla. Pentru aceasta, Carr a fondat în anul 1955 compania „OTC Enterprises”.

Carr a brevetat o farfurie zburătoare și a afirmat că lucrează la o versiune de dimensiuni mari care ar putea zbura pe Lună și să se întoarcă în mai puțin de o zi, folosind două plăci metalice care se rotesc în sens invers, electromagneți rotativi și condensatori mari, care, atunci când se rotesc, se încarcă și sunt alimentaţi de o baterie. El a numit acest dispozitiv Roata lui Ezechiel.

Deși afacerile lui Carr au fost în general considerate a fi frauduloase, el a primit un brevet de către Oficiul de Brevete și Mărci Comerciale din Statele Unite pentru un dispozitiv cu Brevetul #2.912.244 , depus la 22 ianuarie 1959. În 1958, Carr a încheiat o înțelegere cu proprietarul unui parc de distracții; termenii înțelegerii erau că Otis va construi o machetă la scară largă, de 14 metri a farfurii sale zburătoare, OTC X-1, pentru a fi expusă în parc. Carr a pretins că pregătește un prototip al farfurii sale zburătoare, care se va ridica la aproximativ 150 de metri. El a mai spus că OTC X-1 va zbura spre Lună și se va întoarce în câteva ore. Demonstrația urma să aibă loc pe 19 aprilie 1959, dar Carr nu a mai ajuns acolo, spunând că s-a simţit rău în ziua demonstrației sale.

În ianuarie 1961, Carr a fost condamnat pentru „infracțiunea de a vinde valori mobiliare fără a le înregistra” în Oklahoma și a fost amendat cu 5.000 de dolari, cu mult mai puțin decât sumele pe care le obținuse de la investitorii din zonă. Carr nu a putut plăti amenda și a executat o parte dintr-o pedeapsă de 14 ani de închisoare. După încheierea sentinței sale, Carr a locuit în Pittsburgh, Pennsylvania. În 1966, el a susținut că motivul pentru care demonstrațiile sale anterioare au eșuat a fost pur și simplu dat de faptul că nu a avut suficient timp pentru a termina dispozitivul. Inventatorul a murit în 1982.

Cât priveşte OTC X-1, Otis Carr pretindea că nu va cunoaşte limitările cauzate de barierele de sunet, frecare, turbulenţe sau chingile forţelor G. De asemenea, ocupanţii navei nu vor trebui să se teamă de forţe cosmice, raze Gama, X sau orice alt tip de radiaţie pentru că OTC-X1 foloseşte absorbind toate aceste forţe, iar prin polaritatea şi forţa propriului câmp va avea un scut împotriva
penetrării lor. În 1959, Otis Carr şi-a prezentat astfel invenţia: „Este cert că OTCX1 este cel mai bun vârf de lance pentru că odată ajunsă în spaţiu interplanetar, nava poate să depăşească orice altă aparat făcut de mâna omului şi este acum oferit Armatei Statelor Unite în orice scop ar dori ea să îl utilizeze! Între timp, OTC Enterprises va continua cu planul său de a fabrica sisteme paşnice de energie liberă şi nave spaţiale, pentru că avem credinţa că americanii, sub mâna lui Dumnezeu, pot să egaleze sau să depăşească tehnologia oricărei naţiuni de pe Pământ”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO