Ce s-a întâmplat cu ţarul Rusiei, Alexandru I? A murit el cu adevărat sau s-a călugărit şi s-a ascuns în Siberia?
La 1 decembrie 1825, o telegramă trimisă din Taganrog, anunţa moartea lui Alexandru I, ţarul Rusiei (1801-1825), rege al Poloniei (1815-1825), prietenul şi apoi învingătorul lui Napoleon. De câtva timp, sub influenţa baronesei de Krudener, o femeie cucernică, Alexandru se arăta obosit de guvernare şi de onoruri şi se scufundase într-un misticism îngrijorător. Vreme de 6 sau 7 luni pe an, el se retrăgea în Crimeea, petrecându-şi timpul citind sau tălmăcind Biblia în castelul său din Taganrog. Ori, într-o zi, cu o pompă strălucită, şi în goana vijelioasă a patru cai, o trăsură îi aduse sicriul plumbuit până la Petersburg, care fu aşezat in cavourile imperiale din subsolurile fortăreţii Petru şi Pavel.
Cu toate acestea, în curând se răspândi zvonul că Alexandru I nu murise. Nimeni, contrar obiceiurilor, nu fusese încuviinţat să defileze prin faţa corpului. Pe de altă parte, un soldat povesti că, fiind de gardă, îl văzuse pe ţar părăsind castelul în toiul nopţii, cu câteva ore înainte de deces şi că nu-l mai văzuse înapoindu-se.
Ori, la câtva timp după aceea, pripăşit nu se ştie de unde, în Siberia apăru un călugăr care avea mersul, statura şi umerii boltiţi ai lui Alexandru I. Spunea că se numeşte Feodor Kusmici, visa, se ruga, citia Biblia şi trăia umil şi singur într-o colibă izolată. Urmaşul la tronul lui Alexandru, Nicolae I, aflându-se într-o zi prin Siberia, îl vizită şi rămase între patru ochi cu el, vreme de mai multe ceasuri. Această întrevedere secretă, avu darul să redeştepte bănuieli. Mulţi îşi amintiră puterea stranie a lui Alexandru după exil, apoi după moartea lui Napoleon, dorinţa pe care o manifestase în vremea din urmă de a se retrage, în singurătate şi umilinţă.
Trecură ani… Răscoale, pogromuri, războaie crâncene se abătură asupra Rusiei. Apoi veni revoluţia bolşevică. Şi in iulie 1933, guvernul sovietic ordonă deschiderea mormintelor împărăteşti. Surpriză! Sicriul in care trebuia să se odihnească rămăşiţele pământeşti ale lui Alexandru I, era absolut gol. Astfel stând lucrurile, prespunerea că ţarul şi călugărul erau una şi aceeaşi persoană, prinde din ce în ce mai mult temei…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
La 1 decembrie 1825, o telegramă trimisă din Taganrog, anunţa moartea lui Alexandru I, ţarul Rusiei (1801-1825), rege al Poloniei (1815-1825), prietenul şi apoi învingătorul lui Napoleon. De câtva timp, sub influenţa baronesei de Krudener, o femeie cucernică, Alexandru se arăta obosit de guvernare şi de onoruri şi se scufundase într-un misticism îngrijorător. Vreme de 6 sau 7 luni pe an, el se retrăgea în Crimeea, petrecându-şi timpul citind sau tălmăcind Biblia în castelul său din Taganrog. Ori, într-o zi, cu o pompă strălucită, şi în goana vijelioasă a patru cai, o trăsură îi aduse sicriul plumbuit până la Petersburg, care fu aşezat in cavourile imperiale din subsolurile fortăreţii Petru şi Pavel.
