Cafeaua provoacă halucinaţii


cafea2Persoanele care consumă multă cofeină din surse precum cafeaua, băuturile energizante şi anumite tipuri de ceai sunt predispuse să aibă halucinaţii, arată un studiu al oamenilor de ştiinţă britanici. Echivalentul a şapte ceşti de cafea instant pe zi triplează şansele de a suferi de vedenii sau de a auzi voci care nu există. Stimulentul poate produce halucinaţii chiar şi atunci când este consumat în cantităţi mici. Prea multă cofeină poate duce la palpitaţii, la insomnie sau chiar, în cazul femeilor, la imposibilitatea de a rămâne însărcinate, au arătat studiile anterioare.

“Unele persoane au halucinaţii de care se sperie, altele spun că aud adeseori voci, fără ca acest lucru să le afecteze vieţile”, a precizat Simon Jones de la Universitatea Durham, coordonatorul studiului. “Cercetarea noastră a demonstrat că există o legătură clară între aceste halucinaţii şi un consum ridicat de cofeină”, a mai adăugat acesta. Potrivit unor cercetări din trecut, zece la sută din oameni suferă de halucinaţii, la un moment dat în viaţa lor, lucru care nu indică neapărat o boală mintală.

Pentru a realiza studiul, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Durham au chestionat 200 de studenţi cu privire la consumul lor zilnic de cofeină. Cei mai împătimiţi dintre ei au mărturisit că au vedenii, aud voci şi simt prezenţa unor persoane decedate. Potrivit cercetătorilor, cofeina amplifică efectele pe care stresul le are asupra corpului omenesc, declanşând astfel halucinaţiile.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu