Animalele preistorice chiar au dispărut cu mult înainte de apariția omului? În America de Sud, se vorbește despre o fiară enigmatică – „miniacao” – lungă de 50 de metri şi înaltă de 5 metri…

Multă vreme s-a crezut că animalele preistorice au dispărut cu mult înainte de apariția omului, însă mai târziu, au fost găsite rămășițe de ale acestor giganți, care au dovedit prin urmele lăsate de corpuri tăioase, că omul le vâna și le folosea carnea pentru alimentația sa. Astfel, este constatat că în America de Sud, omul a trăit odată cu animalele preistorice. De ce n-ar trăi ele și acum?

În anul 1898, profesorul Amegina a primit de la un necunoscut o bucată de piele, cu rugămintea ca să-i stabilească proveniența. Pielea groasă de 2 cm, a fost acoperită de o blană aspră, iar sub stratul superior al pielii se afla un strat de oase unul lângă altul, de maniera „pietrelor din pavaj”. Amegina a stabilit că pielea este jupuită de curând de pe un animal înrudit cu mylodonul şi având aceleași caractere. Misterioasa bucată de piele a provenit probabil din Patagonia, unde cu puțin timp mai înainte, o expediție științifică s-a întâlnit cu o fiară necunoscută și neobișnuit de mare și care n-a reacționat deloc la gloanțele înspăimântaților exploratori. Conform cercetătorilor, mylodonul a dispărut la sfârşitul Pleistocenului târziu, adică în urmă cu circa 10.000 – 12.000 ani.

În Australia, se vorbește de existența „omulețului cu cap de câine” – vampir. Aceste vietăți au blană și se spune că se aruncă de pe copaci pe copiii ce se joacă, lipindu-se de ei cu ventuzele pe care le au sub degetele mâinilor și picioarelor, sugându-le sângele până la ultima picătură a victimelor. Este o poveste îngrozitoare? Desigur. Trăsăturile caracteristice ale acestor demoni de pădure – ochi bulbucați și luminoși, urechi supradimensionate, ventuze la degetele mâinilor și picioarelor, însușirea de a apare și dispare cu mare viteză, lăcomia de sânge, sunt identice cu cele ale lemurilor (maimuțe mici). Ei seamănă într-adevăr cu un omuleț de 12-20 cm şi execută salturi uriașe și fără zgomot, devenind foarte activi în amurg și noapte. Preferă carnea, dar nu refuză să mănânce nici verdețurile.

Tot în Australia, mai circulă zvonuri persistente de existența unui animal acvatic „guarge”, care ar ademeni pe înnotătorii imprudenți sub apă. Acesta seamănă mult cu o șopârlă uriașă din era terțiară. Pentru asemănarea lui cu struțul, a fost numită „struţiomim”. Acești struțiomimi – dinozauri de mărime mai mică – trăiau în preajma apelor, putând duce o viață acvatică; într-un cuvânt, australianul guarge s-ar putea să fie un stră-strănepot al dinozaurului.

În America de Sud, se vorbește despre o fiară enigmatică – „miniacao” – lungă de 50 de metri, înaltă de 5 metri și acoperită cu un blindaj osos, care dărâmă copacii ca iarba. Uneori fiara a putut fi văzută de departe. Urmele ei duceau totdeauna la mlaștini. Unii savanți consideră că miniocao este un șarpe enorm; alții presupun că este vorba doar de un uriaș crustaceu. Descrierea lui de către cei ce pretind că l-au văzut aduce a glyptodon, alt animal dispărut de milioane de ani.

Localnicii din Patagonia povestesc despre un animal de mărimea unui bou, cu picioarele scurte, cu blană aspră, iar labele anterioare îi sunt prevăzute cu gheare în formă de seceră. Unii afirmă că acest animal își sapă singur vizuina, alții spun că el trăiește în apă și cu toții sunt de acord că el nu poate fi omorât nici cu săgeți și nici cu gloanțe.