Această femeie susține că a murit, a călătorit în „cealaltă lume”, a trăit ca o creatură diferită pe o altă planetă și a avut viziuni despre viitorul Pământului – totul în doar câteva minute!
Angela Rose Harris vorbește despre experiența sa din apropierea morţii (NDE) din anul 2015. La acea vreme, era profesoară și mamă de copii mici, confruntându-se cu probleme grave de sănătate. Se afla în spital, fiind supusă unui test. După 18 minute, semnele vitale i-au scăzut dramatic și a intrat în convulsii – practic, murind în fața soțului ei. În acel moment, a avut o experiență extracorporală. S-a „ejectat” din corpul ei și s-a trezit privind în jos la propria față, dar nu a simțit nicio frică sau îngrijorare. În schimb, s-a simțit complet eliberată de durere, ca și cum s-ar fi întors la adevărata ei identitate. Era copleșită de iubire și pace.
În același timp, era conștientă de soțul ei în cameră, privind-o murind și simțind o durere profundă. Putea simți intens emoțiile lui și înțelegea că legătura lor era mai mult decât o simplă căsnicie – era ceva mai profund și mai spiritual. De asemenea, i-a văzut pe doctor și pe asistentă reacționând la starea ei. Cu o viziune de 360 de grade, putea vedea totul deodată, inclusiv asistenta care se deplasa pe lângă ea pentru a coborî masa și a o readuce la viață. În timp ce se întâmpla asta, a devenit conștientă de un spațiu nou în apropierea ei, ceva diferit de camera de spital. Și-a îndreptat atenția către el și s-a trezit alunecând în ceea ce ea numește „vidul negru catifelat”. Se simțea liniștită și sigură. A văzut și o entitate acolo, apărând în formă umană, deși nu era sigură dacă era cu adevărat umană sau pur și simplu se prezenta așa. Aceasta a fost experiența ei de „cealaltă parte” înainte de a se întoarce la viață.
Lângă ea era o femeie pe nume Melanie, mișcându-se alături de ea ca și cum ar fi mers împreună. Ceea ce i s-a părut ciudat Angelei a fost faptul că se aflau în mijlocul unei conversații, ca și cum ar fi vorbit de mult timp. Totuși, înainte să moară, nu-și amintea deloc de Melanie. Dar aici, în acest loc, se simțea ca și cum se cunoșteau de o veșnicie – ca niște prietene care discutau firesc. Conversația lor nu a fost despre faptul că Angela tocmai murise. Dimpotrivă, a fost mai degrabă o înțelegere între ele. Melanie a liniștit-o, explicându-i că fusese eliberată din corpul ei și că acum se îndrepta spre un spațiu nou.
Angela putea vedea clar înfățișarea Melaniei. Avea părul lung și închis la culoare și ochi castanii. Era frumoasă și purta o robă de culoare crem, similară cu ceea ce descriu alții care au avut NDE. În mâini, Melanie purta o carte. Angela nu a văzut niciodată titlul și Melanie nu a deschis-o niciodată, dar Angela simțea că era cartea vieții ei – care conținea povestea a tot ceea ce trăise. Pe măsură ce înaintau, Angela simțea o mișcare în jurul ei, ca și cum spațiul negru și catifelat s-ar fi schimbat. În față, a văzut o mică linie de lumină care s-a mărit rapid. Pe măsură ce se apropiau, a început să vadă forme și mișcare în lumină, ca și cum lucrurile ar fi început să se focalizeze.
Când au intrat în sfârșit în spațiu, Angelei i s-a părut ca și cum ar fi călătorit cu metroul. În tunelurile întunecate dintre stații, totul este slab luminat și liniștit, dar când trenul ajunge în stație, lumina te înconjoară brusc. Asta a fost senzația – trecerea din întuneric în ceva luminos și plin de viață. Angela descrie cum s-a mutat din vidul negru și catifelat într-un spațiu nou – un loc alb fără pereţi. Spre deosebire de unele NDE-uri, nu a auzit muzică, dar a văzut un grup imens de oameni care o așteptau. Au fost extrem de bucuroși să o vadă, ca o mare petrecere de bun venit. În timp ce privea mulțimea, și-a dat seama că îi recunoștea pe toți, chiar și pe cei mai îndepărtați care păreau umbre. I-a recunoscut instantaneu, amintindu-și nu doar de oameni din viața ei actuală, ci și din vieți trecute. Sufletele cele mai apropiate de ea erau membri ai familiei – bunicii, mătușile, unchii și chiar și câțiva prieteni care trecuseră în neființă.
A reușit să-i îmbrățișeze, iar îmbrățișările au părut complet reale. S-au sărutat chiar și pe obraji, exact ca în viața reală. Dar partea cea mai uimitoare a fost că, atunci când îmbrățișa pe cineva, nu își amintea doar de experiențele lor comune – le simțea din ambele perspective. De exemplu, când și-a îmbrățișat unchiul, a fost instantaneu transportată în amintirea unei zile calde de vară, când se afla la ferma lui. Putea simți căldura soarelui, putea auzi scârțâitul porților hambarului, caprele, găinile și câinii și chiar putea mirosi fânul. Nu era doar o amintire – era ca și cum ar fi retrăit momentul din nou. Dar ceea ce a făcut-o și mai specială a fost faptul că nu își trăia doar propria amintire – o simțea și din perspectiva unchiului ei. Era o conexiune profundă, comună, dincolo de orice simțise vreodată.
Pe măsură ce continua această experiență, a început să se gândească la familia ei de pe Pământ. Când a făcut-o, s-a deschis un portal de lumină albă, permițându-i să-și vadă soțul în camera de spital și copiii acolo unde se aflau în acel moment. Totuși, s-a întâmplat ceva ciudat – copiii ei păreau să „pâlpâie”, ca o lumină care se aprinde și se stinge.
Și-a văzut fiica cea mică, care era în clasa întâi la acea vreme, ca pe o femeie matură, purtând un halat alb de laborator. Și-a văzut cealaltă fiică, care era în clasa a patra, ca pe un bărbat în viitor. Ani mai târziu, această viziune s-a împlinit – copilul ei, Lily, și-a schimbat sexul şi a devenit Adam (bărbat). Angela nu le-a povestit niciodată copiilor ei despre ceea ce văzuse până când aceștia nu și-au făcut propriile alegeri și nu și-au îmbrățișat pe deplin identitățile.
În timp ce toate acestea se întâmplau, simțea că era cu adevărat „acasă”. Și-a dat seama că Pământul era doar un loc temporar, aproape ca o vacanță, și că adevăratul ei sine aparținea altundeva. De asemenea, avea acces instantaneu la cunoaștere – ori de câte ori avea o întrebare, răspunsul îi venea imediat, ca și cum ar fi stat într-un râu al înțelepciunii infinite. Această cunoaștere includea trecutul, prezentul și viitorul, precum și diferitele posibilități care se puteau desfășura în funcție de liberul arbitru. Unii ar putea numi aceasta „Înregistrările Akashice”, dar pentru ea, pur și simplu se simțea ca un flux nesfârșit de cunoaștere.
Angela descrie cum a trecut prin diferite experiențe după ce a intrat în vidul negru și catifelat. A fost capabilă să se „grăbească” în locuri diferite, retrăind amintiri din vieți atât umane, cât și non-umane. De asemenea, putea vedea posibile viitoruri. Când călătorea, se simțea ca și cum s-ar fi deplasat cu viteză „warp”, ca în „Star Trek” sau „Star Wars”.
La un moment dat, s-a trezit observând o altă versiune a sa – o parte a sufletului ei – trăind într-un corp diferit, pe o altă planetă. A intrat în spațiu peste umărul stâng al acestei ființe, care avea pielea albastră. De asemenea, se vedea pe sine ca o creatură asemănătoare unei insecte. Această versiune a ei avea un exoschelet roșu-ruginiu, ochi rotunzi și întunecați care reflectau lumina, un corp segmentat cu torace și abdomen și picioare lungi și subțiri. Creatura avea, de asemenea, brațe mici și antene pe nas, lucru pe care nu-l mai văzuse niciodată. Deși nu vorbea cu aceste ființe, ele schimbau o înțelegere tăcută. Doar privindu-le și simțindu-le prezența, știa instinctiv că ambele erau versiuni ale ei în forme diferite. Ea se vede trăind o altă viață – nu ca om, ci ca o ființă pe care mulți ar considera-o un extraterestru. Totuși, ea își dă seama că acest extraterestru este pur și simplu un alt suflet, exact ca ea, trăind pe o planetă diferită, făcând lucruri similare cu ceea ce face ea pe Pământ.
La un moment dat, Angela s-a întors în corpul ei. Cealaltă lume fusese atât de liniștită și frumoasă încât a încercat să nu se mai întoarcă înapoi. Dar, a devenit din nou pe deplin conștientă de corpul ei, care se simțea greu, fierbinte și ciudat – aproape ca o cochilie neagră și goală. I-a luat ceva timp să se acomodeze din nou în el.
Această experiență a schimbat-o complet. Cei care au cunoscut-o înainte spun că este o persoană diferită acum – nu într-un mod drastic, deoarece a fost întotdeauna amabilă – dar acum face alegeri diferite. Este mult mai plină de compasiune, iubitoare și calmă. Vede viața printr-o nouă lentilă. Muzica se simte diferit și chiar și ceva atât de simplu precum o plimbare afară o umple de admirație. Fiecare copac, fiecare nor, chiar și o veveriță mică îi amintește de frumusețea vieții și de adevărul profund că nu suntem doar oameni – suntem suflete care trăiesc temporar în corpuri umane.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Angela Rose Harris vorbește despre experiența sa din apropierea morţii (NDE) din anul 2015. La acea vreme, era profesoară și mamă de copii mici, confruntându-se cu probleme grave de sănătate. Se afla în spital, fiind supusă unui test. După 18 minute, semnele vitale i-au scăzut dramatic și a intrat în convulsii – practic, murind în fața soțului ei. În acel moment, a avut o experiență extracorporală. S-a „ejectat” din corpul ei și s-a trezit privind în jos la propria față, dar nu a simțit nicio frică sau îngrijorare. În schimb, s-a simțit complet eliberată de durere, ca și cum s-ar fi întors la adevărata ei identitate. Era copleșită de iubire și pace.
