
În anul 448, pornea din Constantinopol cronicarul Priscus din Panion (un oraș pe țărmul mării de Marmara, aproape de Rodosto) – însoțind pe consulul Maximinus – cu o solie pe care împăratul Theodosie al II-lea o trimitea regelui hunilor, Attila. Priscus ne descrie călătoria sa și primirea în sălașul regelui hunilor. Aici el amintește și despre existența românilor.
Pe când se afla la reședința lui Attila, Priscus întâlni pe cineva, care după port părea scit, dar îl salută în grecește, zicându-i: „Fii vesel”. Ne spune Priscus că s-a mirat auzind pe un scit vorbind grecește și adaugă: „Căci ei fiind o populație amestecată, vorbesc pe lângă limba lor barbară, sau limba hunilor, sau a goților sau chiar limba ausonilor, acei dintre ei care au relații cu romanii și greu s-ar găsi cineva între ei care să vorbească grecește, în afară de prizonierii pe care i-au adus de pe coastele Traciei și ale Ilariei”. („Fragmenta Historicorum Graecorum”). Acest cuvânt – „auson” – înseamnă „român”, pentru că bizantinii aveau mania să numească popoarele medievale tot cu numele vechi romane.
La un prânz al lui Attila apare un om cu numele de Zercon, care provoca hazul, printre altele, și prin vorbirea sa în care amesteca cuvinte din limba aussonilor, hunilor și goților. Iar un alt barbar barbar a vorbit cu cronicarul în limba aussonilor.
Ausonii erau un trib antic care a populat mare parte a Italiei între anii 1240-850 î.Hr. Numele dat de către cronicarii bizantini dacilor, de ausoni, este direct legat de limba folosită. Conform istoricilor antici, ausonii vorbeau o limbă pre-latină.











