Un mister înconjoară scrisoarea navigatorului Columb către monarhii Spaniei


O copie a unei scrisori scrise de celebrul navigator Cristofor Columb a fost furată de la Vatican și înlocuită cu un fals, spun specialiștii.

Scrisoarea, care a fost achiziționată de Biblioteca Apostolică din Vatican în 1921, a fost o copie a unei scrisori pe care Columb a scris-o în 1493 pentru a descrie primele impresii despre Insulele Caraibe. Destinată regelui Ferdinand și reginei Isabella a Spaniei, scrisoarea descrie un tărâm „plin de copaci atât de înalți încât par să atingă cerul”. Scrisoarea a fost evaluată la uluitoare sumă de 1,2 milioane de dolari.

În 2011, însă, detectivii americani au primit un pont de la un expert în cărți și manuscrise vechi, care susține că această copie a scrisorii de la Vatican ar putea constitui și ea un fals. Mai târziu, s-a constatat că cineva a reușit să schimbe scrisoarea reală cu un fals aproape perfect.

Abia luna aceasta (iunie 2018) originalul a fost în cele din urmă recunoscut și readus la Vatican. Însă, identificarea persoanei responsabile pentru crearea falsului și schimbarea sa continuă să rămână un mister. Furtul ar fi putut fi efectuat în orice moment din ultimii 90 de ani. Aşadar, pare puțin probabil că vom ști cu siguranță cine s-a aflat în spatele falsului…

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): smithsonianmag.com


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.