Conspiraţia cărţilor interzise: de ce se ard şi se distrug unele cărţi deja publicate?


Pare fantastic să-ţi imaginezi că există o „sfântă alianţă” împotriva cunoaşterii, pentru a face să dispară unele secrete care au fost deja publicate. Totuşi, ipoteza asta nu este doar o conspiraţie în mintea unora.

Tema cărţii interzise, care ar fi fost distrusă sistematic pe tot parcursul istoriei, a inspirat, desigur, pe mulţi romancieri, cum ar fi H.P. Lovecraft sau Edgar Wallace. Totuşi, asta nu-i doar o temă literară. Distrugerea aceasta sistematică există într-aşa o măsură încât te poţi întreba dacă nu există o conspiraţie permanentă ce tinde să împiedice cunoaşterea umană de a se dezvolta prea rapid.

Iată doar trei exemple de cărţi publicate şi distruse, ca să vă daţi seama că nimic nu e întâmplător. În 1885, scriitorul Saint-Yves d’Alveydre primeşte ordinul, sub ameninţarea cu moartea, de a-şi distruge ultima lucrare: „Misiune din India în Europa” şi „Misiune din Europa în Asia. Problema Mahatmelor şi soluţionarea ei”. Saint-Yves d’Alveydre se supune ordinului. Totuşi, un exemplar scăpă de la distrugere şi, pornind de la acest unicat, editorul Dorbon cel bătrân o reimprimă, cu tiraj foarte limitat, în 1909. Or, în 1940, de cum au ajuns în Franţa şi la Paris, germanii au distrus toate exemplarele pe care le-au găsit din această ediţie. E îndoielnic să mai fi rămas vreunul. De ce? Care era interesul naziştilor în a distruge această carte? Ce cunoştinţe interzise nu trebuiau aduse la cunoştiinţa publicului?

În 1897, moştenitorii scriitorului Stanislas de Guaita primiră ordinul, sub ameninţarea cu moartea, de a distruge patru manuscrise inedite ale autorului despre magia neagră, precum şi arhiva acestuia. Ordinul a fost executat, n-a mai rămas nimic din manuscrisele acelea.

În 1933, naziştii dau foc, în Germania, tuturor exemplarelor din cartea referitoare la „Rose-Croix, Die Rosenkreuzer, Zur Geschichte einer Reformation”. O ediţie a acestei cărţi reapare în 1970, dar nimic nu dovedeşte c-ar fi conformă cu originalul.

Toate aceste lucruri să fie doar incidente separate sau o conspiraţie universală împotriva cunoaşterii?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu