Aşa da căldură interioară! Un mistic persan a meditat ore întregi într-un ger năpraznic şi n-a păţit nimic

Jalal-ad-din Rumi (1207-1273) este unul dintre misticii persani care au influenţat profund sufismul. Unul din elevii săi, care se numea Aflaki, a scris o carte despre maestrul său, care, printre altele, poseda o extraordinară căldură internă, ce se manifesta printr-o insensibilitate la frig. Iată un fragment din această carte:

„Într-o iarnă foarte aspră, când tinerii, deşi îmbrăcaţi cu blănuri groase, simţeau frigul chiar şi când stăteau lângă un cuptor sau un şemineu, maestrul nostru urca pe terasa colegiului şi practica acolo rugăciunile nocturne până dimineaţă. După ce termina rugăciunea de dimineaţă, când cobora de pe terasă şi îi trăgeam cizmele din picioare, din călcâie îi picura sânge şi tovarăşii lui îl plângeau.

Într-o noapte, în mijlocul unei ierni geroase, maestrul făcea o rugăciune contra insomniei. Îşi aşezase faţa pe dale şi plângea vărsând multe lacrimi. Din cauza frigului, mustaţa şi barba i-au îngheţat şi s-au lipit de dale. Dimineaţă, tovarăşii lui i-au turnat apă caldă pe faţă ca să topească gheaţa. În ciuda frigului extrem, maestrul era în viaţă”.

Incredibil!