O celebră cântăreaţă franceză ne povesteşte viaţa ei anterioară: a fost „medium al statului” în Atlantida anului 9792 î.Hr.

Sheila este o legendară cântăreață franceză (născută în 1945) care a vândut peste 85 de milioane de discuri în întreaga lume. A fost o emblemă a anilor ’60 cu piese ca „L’école est finie”, iar la sfârșitul anilor ’70 a cucerit topurile internaționale disco cu proiectul Sheila and B. Devotion (faimos pentru hitul „Spacer”). În octombrie 1987, artista a suferit o urgență medicală majoră. Ea a dezvoltat o peritonită acută cu debut de septicemie, petrecând patru zile în stare critică, la granița dintre viață și moarte. Această cumpănă a marcat-o profund, generându-i o experienţă din apropierea morţii, din care s-a întors complet transformată din punct de vedere spiritual. Această experiență traumatică a determinat-o să scrie cartea autobiografică și spirituală „Chemins de lumière” („Căile luminii”), publicată în anul 1993. În volum, ea își detaliază pasiunea pentru ezoterism, spiritism, meditație și reîncarnare. În paginile acestei cărți, Sheila vorbește pe larg despre convingerile sale legate de karmă și explică faptul că, în urma regresiei și a meditației, a descoperit detalii despre viețile sale anterioare, una dintre ele fiind legată de civilizația dispărută a Atlantidei.

Străbunica Sheilei, Eve Mougenot, ar fi fost, se pare, după confesiunile autoarei, un excelent medium, cu o certă notorietate în epocă. Eve Mougenot, după cum aflăm prin intermediul Sheilei, fascinată de personalitatea acestei străbunici, făcea pelerinaje la locurile sfinte, participa la conferințe de spiritism, organiza ea însăși ședințe de comunicări paranormale, vizita casele bântuite de fantome și aduna plante miraculoase pentru vindecarea bolilor.

În perioadele de transă hipnotică, Sheila, conform confesiunilor sale, ar fi călătorit prin timp, încercând experiențe senzoriale absolut fascinante. „Specialistul m-a rugat să mă culc pe o canapea; am închis ochii. Pe cap mi-a fixat o cască – ascultam o muzică plăcută care mi-a creat o senzație de seninătate. Așa am început să călătoresc în timp și spațiu, înaintam cu pași rapizi, parcă, în interiorul unui tunel. Ajunsă la capătul lui, auzeam vag vocea specialistului care-mi cerea să mă întorc sau, rămânând pe loc, să mă cercetez atent”. În această experiență de viață paradoxală, o trăire mult anterioară prezentului, Sheila își amintește, fără vreun dubiu, că purta un fel de robă, strânsă în talie cu o sfoară. Mai mult chiar, este convinsă că în acel timp trecut, într-o altă existență, ar fi fost un bărbat înalt și zvelt. Își amintește cum traversase, fără încălțăminte în picioare, un fel de desert, ținând de mână un copil.

Sheila și-a continuat călătoriile într-o lungă suită de ședințe: „Mă întorsesem parcă, și mai mult, în trecut, într-o altă existență în care cred că eram călugăr într-o mănăstire din Tibet sau Mongolia. Aveam să mor de epuizare și foame, după cе-am mărșăluit zeci de kilometri, pe poteci de munte. Ulterior, m-am reîncarnat într-o femeie elegantă și seducătoare, care locuia singură într-un castel. Singurătatea m-a determinat să mă sinucid. M-am văzut aievea, culcată pe un pat, după sinucidere. Alesesem moartea deoarece nu mai suportam sfâșierea lăuntrică, pustiul vieții mele”.

În ședințe și experiențe consecutive, Sheila a ajuns, prin aceeași tehnică a reîntoarcerii în timp, până în Egiptul Antic, pe când era fiica unui înalt demnitar de la curtea faraonului. Ar fi trăit astfel sub domnia lui Amenofis IV, în anul 1360 î.Hr. şi se numea Mekitaton. Dar fantasticele aventuri ale vieții precedente nu s-au oprit la Egipt. Sheila este convinsă că a trăit și în Atlantida, deținând postul de „medium al statului”. În anul 9792 î.Hr. când Atlantida a dispărut, Sheila ar fi reușit să ajungă în Egipt să se salveze.