De mii de ani, ne întrebăm unde ne duce Dumnezeu după moarte. Dar dacă nu e vorba de iad sau rai? Unele civilizaţii vorbesc de un loc straniu, aflat între cele două

După moarte, se crede că pentru om există doar două destinații: raiul sau iadul. Dar cele mai vechi civilizații ale lumii au descris altceva. Un loc prin care fiecare suflet trebuie să treacă mai întâi.

În vechime, moartea era rareori considerată o sosire; era o călătorie. Grecii credeau că un râu îi separau pe cei vii de cei morți. Egiptenii vorbeau despre faptul că cei morţi intrau în duat, unde fiecare suflet se confrunta cu judecata. Catolicii cred în purgatoriu, înainte de a intra în rai. Islamul descrie un tărâm aflat între moarte și judecată. Budismul o numește bo, o trecere înainte de renaștere. Religii diferite, civilizații diferite, dar niciuna nu vorbeşte că după moarte omul ajunge în rai sau iad. După moarte, grecii vorbesc că cei morţi traversează râurile; japonezii – râul Sanzu, vikingii – Berist, iar chinezii – podul Nihei. Diferite traversări, aceeași credință. Concluzia: fiecare suflet, după moarte, trebuie să traverseze ceva.

Un detaliu apare aproape în toate credinţele. Călătoria după moarte nu este niciodată făcută singur. Ghizi diferiţi – Karen, Anubis, Valkyrie – însoţesc sufletul care părăsesc o lume pentru alta. Nicio civilizație nu se aștepta ca un suflet să-şi găsească drumul singur.

Timp de secole, aceste vechi credinţe au fost respinse de către unii ca fiind mitologie, legende, povești create pentru a explica necunoscutul. Până când s-a întâmplat ceva neașteptat: oamenii care au avut experienţe din apropierea morţii au început să vorbească despre ceva asemănător. Ei au descris că au văzut, înainte de revenirea la moarte, un drum, o trecere, o poartă, un loc de așteptare. Unii cercetători atribuie aceste viziuni schimbărilor în activitatea cerebrală. Alții susțin că dovezile rămân neconcludente.

Interesant e faptul că unii oameni care s-au întors de la „marginea morții” descriu că au văzut în lumea de dincolo străzi largi, o lumină strălucitoare şi chiar orașe întregi. Iar toate aceste relatări dezvăluie un model: foarte puține încep în rai/iad, iar majoritatea încep în altă parte. Poate că ele descriu locul prin care trece fiecare suflet mai întâi.

Poate că cel mai mare mister nu a fost niciodată raiul sau iadul. A fost un loc special care ne aşteaptă după moarte şi pe care omenirea nu l-a uitat niciodată.