Postare ştearsă de pe forumul Reddit: „Un obiect gigant misterios se află îngropat sub gheţurile din Groenlanda – ar proveni fie din viitor, fie de la o civilizaţie străveche avansată”


A existat o postare pe cel mai mare forum din lume – Reddit – dar care a fost ştearsă între timp. În ea se vorbeşte despre existenţa unui gigant OZN îngropat sub gheaţa din Groenlanda (poate şi de aici interesul preşedintelui american Donald Trump pentru a cumpăra Groenlanda!?). Citez din postare:

* OZN-ul din Groenlanda este prea mare pentru a fi transportat pe vreun vas. La un moment dat, probabil pe la sfârşitul anilor 1950, o mare instalaţie a fost construită în jurul lui. Aceasta se afla în mijlocul Groenlandei, în mare parte sub pământ, fiind mult mai mare în direcţia Vest-Nord-Vest – Est-Sud-Est decât în direcţia ortogonală.

* Au existat câţiva ani în care vârful clădirii era vizibil (pe Google Earth), probabil datorită căldurii din interior şi a stratului subţire de gheaţă de deasupra. Dar asta a fost înainte de 2010.

* Am auzit de acest lucru prima dată în noiembrie 2006. Coordonatele instalaţiei ar trebui să fie aproximativ acestea: 70°29’4.02″N 39°55’32.94W. Nu ştiu ce formă are obiectul aflat sub gheaţă, dar s-ar putea să nu fie nici sferic şi nici rotund. El este un fel de container, care este aproape gol şi care conţine probabil material nuclear.

* Neconfirmat, dar se presupune că în interiorul obiectului s-ar afla o mulţime de cadavre (circa 100). Iar acest obiect a jucat un rol important în respingerea ipotezei extraterestre; el ar proveni din viitor sau dintr-o străveche civilizaţie umană avansată.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.