Am fost iarăşi minţiţi? De ce ni se spune că limba dacă a dispărut, păstrându-se doar câteva zeci de cuvinte?

A existat limba dacilor? Pentru a putea răspunde la această întrebare, se impune ca înainte de toate să trasăm câteva jaloane.

Există credinţa comună, unanimă, că limba dacilor a dispărut. De fapt, se spune că s-au păstrat doar 10-15 cuvinte dace sigure, în afara onomasticii şi toponimiei; după alţii 30, 85 sau chiar 170 de cuvinte. În vocabularul român, de aproximativ 50.000 cuvinte uzuale, procentul ar fi de circa 0,02% cuvinte dace sigure, ceea ce echivalează cu dispariţia.

Dar, teza dispariţiei limbii dace e în contradicţie cu bunul simţ şi logica lucrurilor, întrucât:

1) Limbile nu dispar, nici după mii de ani, chiar după 13 secole de stăpânire străină. Azi trăiesc 2.000 de limbi (85% sub stăpâniri străine) şi nu dispar. O limbă străină se învaţă extrem de greu, cu eforturi de care oamenii de rând nu sunt capabili (se învaţă numai fiind cufundat în mediul străin).

2) Cu atât mai puţin putea dispare limba dacilor, întrucât:
* tracii erau cel mai mare popor din lume, după inzi (Herodot), iar dacii, ramura lor cea mai importantă, erau 2 milioane sub Burebista;
* dacii erau un popor aşezat, nu nomad;
* dacii aveau o cultură a sufletului superioară romanilor, care au adus doar unele nuanţe (după Pârvan);
* dacii erau înzestraţi cu simţ artistic remarcabil (după D. Beroiu);
* dacii aveau o mare înţelepciune populară (o recunoşteau unanim grecii);
* dacii erau un neam viteaz şi gelos de independenţă;
* vechimea lor era impresionantă: amintim că antropologul E. Pittard afirma în 1937 că strămoşii românilor urcă neîndoios până în primele epoci ale umanităţii, civilizaţia neolitică a României reprezentînd doar un capitol recent din trecutul ţării.

3) Romanii nici n-au urmărit eliminarea limbii dace. Romanii au păstrat portul dacilor (Columna lui Traian), obiceiurile, instituţiile juridice, jocurile, melodiile ş.a. De ce dacii să nu-şi fi păstrat şi limba?

4) Scurta ocupaţie romană, de caracter numai militar (106-271 d.Hr., deci 165 ani) nu permitea romanizarea fulgerătoare; dimpotrivă, coloniştii au fost cei asimilaţi, dacizaţi.

5) Au mai rămas dacii liberi, care şi-au păstrat limba (au fost supuşi numai dacii din Oltenia, Banat şi o parte a Transilvaniei).

6) Substratul poporului român formează, preponderent, dacii, nu romanii. Era firesc ca limba să urmeze soarta poporului predominant, să se menţină, în unitatea şi continuitatea ei indestructibilă: neam, limbă, ţară.

Concluzia neîndoielnică este aceea că limba dacilor nu putea dispare. Şi n-a dispărut. Trăieşte, evoluată, în limba română. Coloniştii romani au fost asimilaţi, fiind copleşiţi de populaţia dacă băştinaşă şi statornică. Limba coloniştilor nu era latina clasică, ci dialectele din 21 de provincii; ele s-au pierdut, adoptându-se limba geto-dacă, omogenă şi cu mari calităţi (Ovidiu a putut scrie în ea un poem). Deci limba latină nu e mama limbii române; o asemănare izbitoare dintre română şi latină se explică prin faptul că erau înrudite. După unii savanţi, derivau amândouă dintr-o limbă comună – prelatina sau latina vulgară. După alţii, limba traco-geţilor (pelasga) era mama limbei latine.

Aşadar… a existat o limbă a dacilor? A existat! Ne-o atestă şi izvoarele istorice. Nu e nevoie de citate. Ni s-au păstrat denumiri de localităţi, de râuri, de persoane. Dioscoride ne-a transmis nume de plante medicinale, cu corespondentele lor în greacă şi latină. Ovidiu ne spune c-a învăţat-o, ba a şi scris un poem în limba geţilor, care s-a dovedit bogată, suplă, capabilă să-i exprime complexe sentimente şi idei politico-filozofice (din păcate însă poemul s-a pierdut, ca şi alte texte în geto-dacă). Era prin urmare o limbă bine închegată, cu bogat vocabular, maleabilă şi capabilă să exprime idei şi sentimente înalte.

Iată şi câteva din cele mai cunoscute cuvinte dace „sigure”: buză, grumaz, prunc, copil, bordei, zestre, băiat, căciulă, cătun, ţarină, amurg, ghioagă, mal, pârâu, mânz, gorun, strugure, brad, barză, viezure. Numărul lor variază mult, în funcţie de lingviştii respectivi, cel mai „generos” fiind I.I. Russu, cu 170 termeni, ceea ce echivalează cu dispariţia unei limbi. Lucrul acesta este însă în totală contradicţie cu logica faptelor şi cu bunul simţ. Susţinătorii acestei înrădăcinate teze ar trebui să-şi pună întrebarea: e oare cu putinţă să dispară o atare limbă, bogată şi bine formată, a unui atare popor, mare şi cu vocaţia independenţei, şi care n-a pierit (fiind elementul preponderent al poporului român), să dispară ca un lucru fără valoare?

VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025