Structuri misterioase, care pot atinge şi 1.000 de km, se găsesc pe suprafaţa planetei Venus. Ce sunt acestea?
Suprafața planetei Venus este brăzdată de caracteristici stranii, cvasi-circulare, numite coroane. Acestea se pot întinde pe sute de kilometri în diametru, depășind chiar și pragul de o mie. Sau pot avea un diametru de doar câteva zeci de kilometri. În imaginile surprinse de sondele spaţiale, acestea arată ca niște mâzgăleli haotice gravate în rocă, înconjurând un centru parțial prăbușit.
Mari sau mici, originile lor au fost mult timp un mister pentru oamenii de știință planetari. Este cu atât mai enigmatic cu cât Venus este o lume terestră, foarte asemănătoare cu Pământul, atât de mult încât este considerată „geamăna” planetei noastre, având aproape aceeași dimensiune și densitate. Suntem, de asemenea, vecini, plasând ambele lumi la distanțe similare față de Soare. Așadar, de ce există coroane peste tot pe Venus, dar niciuna pe Pământ?
Un nou studiu publicat în revista „Proceedings of the National Academy of Sciences” oferă o explicație interesantă – și ne-ar putea oferi un indiciu major despre cum s-au separat traiectoriile lui Venus și ale Pământului. Astăzi, una este dominată de vulcani cu temperaturi infernale de peste 460 de grade Celsius; cealaltă este o lume oceanică temperată, plină de viață.
Geografia planetei Venus și a Pământului este fundamental diferită într-un aspect major: suprafața lui Venus este formată dintr-o singură crustă gigantică, în timp ce Pământul este un puzzle format din plăci tectonice în mișcare, care sunt absorbite de manta și reciclate. Dar nu a fost întotdeauna așa. Și Pământul a început ca o singură cochilie neîntreruptă, iar oamenii de știință încă nu sunt de acord cu privire la momentul în care s-a fracturat pentru prima dată în plăci tectonice.
Într-un fel, Venus, nefiind niciodată în stare să depășească acea fază, oferă o fereastră către istoria Pământului. Cercetările anterioare care au folosit date din misiunea Magellan a NASA au sugerat că planeta nu era atât de „moartă” din punct de vedere geologic pe cât se credea odinioară și că aceste coroane ar putea fi o dovadă a activității tectonice continue.
În acest ultim studiu ştiinţific de care vorbim, cercetătorii au cartografiat convecția mantalei planetei, modelând modul în care aceste explozii de magmă se deplasează la mii de kilometri de miez. Descoperirile lor au confirmat teoria conform căreia aceste pete fierbinți se lovesc de un „tavan de sticlă” aflat la aproximativ 640 de kilometri sub suprafață, unde structura cristalină schimbătoare a mantalei blochează o parte din materialul ascendent. Așadar, în loc de o singură pată imensă, o serie de pete mai mici se preling la suprafață, creând coroana cu formă ciudată. Acest lucru ar putea explica și de ce acestea variază foarte mult în dimensiuni. Mai sunt multe de făcut pentru a verifica această bănuială, dar cercetătorii cred că sunt pe punctul de a face o descoperire similară cu modul în care teoria tectonicii plăcilor ne-a răsturnat înțelegerea istoriei Pământului în trecutul nu atât de îndepărtat.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Suprafața planetei Venus este brăzdată de caracteristici stranii, cvasi-circulare, numite coroane. Acestea se pot întinde pe sute de kilometri în diametru, depășind chiar și pragul de o mie. Sau pot avea un diametru de doar câteva zeci de kilometri. În imaginile surprinse de sondele spaţiale, acestea arată ca niște mâzgăleli haotice gravate în rocă, înconjurând un centru parțial prăbușit.
