Există unele tradiţii şi legende româneşti care vorbesc despre Cetatea Nedeia, ascunsă undeva într-un munte din Carpaţi, cetate veşnică unde domneşte atemporalitatea. Originea cuvântului Nedeia a fost găsită ca fiind o anagramă sau o aliteraţie a cuvântului India, în semnificaţia lui originară, adică nu ţara cunoscută sub acest nume, ci spaţiul din apropierea „Centrului Suprem al Lumii”.
Cetatea Nedeia este amintită într-unui dintre cele mai vechi basme româneşti (Fiul Vânătorului, în colecţia P. Ispirescu) şi în unele tradiţii orale, neculese încă, conform cărora ea este cufundată sub cel mai sacru munte din Carpaţii româneşti. Se spune că uneori unii oameni cucernici pot să audă clopotele Cetăţii, sunând atunci când apune soarele şi răsare luceafărul.
Numită deasemenea Nedeia, românii au o sărbătoare foarte bine cunoscută, care marchează un moment foarte important al anului, solstiţiul de vară, în Noaptea de Sânziene (spre 24 Iunie); sărbătoarea (ce ţinea trei zile) a degenerat însă în ultimele secole în simple târguri. La origini Nedeiile erau urcări pe munte cu semnificaţie magico-mitică, de legătură cu sacrul (tradiţia cea mai veche trebuie să fi semnificat comuniunea cu Cetatea Nedeia, ulterior Nedeiile fiind însă travestite în sărbători creştine). Conform tuturor tradiţiilor româneşti, comuniunea cu tărâmul celălalt se face prin intermediul apelor (care sunt consubstanţiale cu Apa Sâmbetei ce curge până pe lumea cealaltă, pe ea fiind şi Ostroavele Blajinilor), astfel că şi cu ocazia Nedeei prezenţa unei ape este indispensabilă (este de vorba de lacuri alimentate de izvoare subterane). Astfel, în regiune Olteniei, la Nedeie se aduna foarte multă lume în jurul unui lac în care se zicea că s-ar afla ascuns un balaur (stihia primordială). Aici există muntele numit Nedeia Mare, având pe el un lac cu acelaşi nume şi în jurul căruia cu ocazia Nedeei se încingea o horă mare de către cei ce urcau pe munte.
De Sânziene (24 iunie, zi de celebrare a Nedeei), când se deschid porţile cerurilor pentru o clipă, unii români se duceau la anumite izvoare, mai cu seamă la un lac ce izvora pe muntele Semenic. Ei ziceau că se duc să afle „uşurare de toată durerea şi neputinţa”. Aici, pe Semenic, aproape de vârful celui mai înalt munte din Banat, se află micul lac Nedeia, numit şi Scăldătoarea Vulturilor, loc de care se leagă credinţe şi obiceiuri magico-medicale populare româneşti. Amândouă numele acestui loc au o deosebită importanţă. Am văzut semnificaţia Nedeei, de suspendare a barierelor temporalităţii. În ceea ce priveşte al doilea nume, el este legat de imaginea mitologică a Vulturului, de chezaş al nemuririi şi al veşnicei tinereţi. După credinţele românilor, odată la 30 de ani, Vulturul se duce la un izvor cu apă vie („la fântâna lui Iordan” – adică în Centrul Lumii), se scaldă acolo şi întinereşte. Şi în Vedele indiene, Vulturul înfruntând soarele îi iau foc penele, apoi „se aruncă într-o apă curată, dobândind astfel o nouă tinereţe”. În basmele româneşti, Vulturul este cel ce îi aduce eroului apa vie şi apa moartă. Vulturul este o fiinţă ce are legături cu lumea cealaltă si poate fi astfel călăuză într-o călătorie dincolo de lumea profană.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
