Unde a dispărut Insula Antilia, „insula celor 7 oraşe de aur”? Ea se găsea în mijlocul Oceanului Atlantic şi poate că era o rămăşiţă a Atlantidei…

În 711, maurii din nordul Africii au traversat strâmtoarea Gibraltar și au invadat peninsula Iberică. Condusă de generalul Tariq ibn Ziyad, această forță masivă a purtat o campanie de 8 ani, zdrobind armatele creștine vizigote și aducând cea mai mare parte a Spaniei și Portugaliei moderne sub stăpânire islamică. Maurii au încercat să treacă şi peste Pirinei, însă au fost zdrobiţi de armatele francilor conduși de Charles Martel, în bătălia de la Poitiers din 732.

Pe atunci, o legendă ciudată a apărut: un grup de 7 episcopi creștini au reușit să fugă de mauri. Ei au traversat Atlanticul, refugiindu-se în cele din urmă pe o insulă îndepărtată cunoscută sub numele de „Antilia”. Acolo, sfinții au decis să își stabilească reședința și fiecare și-a construit un oraș de aur magnific. Aceasta i-a dat insulei celălalt nume: „Insula celor 7 orașe”.

Cum s-au descurcat episcopii pe insulă nu se știe, pentru că nu se face nicio mențiune despre Antilia timp de alte 7 secole, până când a început să apară pe hărți precum cea din 1424 a cartografului venețian Pizzigano. Aici, Antilia este înfățișată ca un bloc mare, dreptunghiular, cu 7 orașe care îi împodobesc coastele: Asay, Ary, Vra, Jaysos, Marnlio, Ansuly și Cyodne. Se presupunea că vasta insulă era situată în Atlanticul de Nord, la 1200 km vest de Portugalia, la latitudinea Gibraltarului.

Originea numelui său este la fel de misterioasă, dar se crede că derivă de la „anteilha”, care înseamnă „insula opusă”, posibil pentru că se credea că se află vizavi de coasta portugheză. (Numele va fi ulterior aplicat Insulelor Antile.)

Dimensiunea considerabilă a insulei a făcut-o atractivă pentru exploratori: Prințul Henric al Portugaliei (1394–1460), mai cunoscut sub numele de Henric Navigatorul, a trimis un căpitan pe nume Diogo de Teive și pe nobilul spaniol Pedro de Velasco în 1452, pentru a naviga de pe insula Fayal din Azore și a merge spre sud-vest și nord-vest în căutarea Antiliei. Expediţia nu a descoperit insula mitică.

Însă, misiunea nu a fost însă o pierdere totală: în timpul călătoriei lor, cei doi au descoperit Corvo și Flores, două insule exterioare ale Insulelor Azore.

Într-o scrisoare către Ferman Martins din 1474, astronomul italian Paulo Toscanelli și-a declarat siguranța că insula Antilia ar putea fi găsită la 50 de grade est de Cipangu (Japonia) și a recomandat-o ca punct de referință atunci când se călătoreşte spre Cathay (China).

Apoi, în 1486, regele Joao al II-lea al Portugaliei i-a dat permisiunea lui Fernao Dulmo să localizeze și să revendice „Insula celor 7 orașe” în numele său. Dulmo nu a dat decât peste o mulţime de furtuni.

Marele Cristofor Columb, de asemenea, a crezut în existența Antiliei și a considerat insula un punct de oprire util pe drumul către Indii. Înregistrările din jurnalul său de călătorie din 1492 sugerează că se aștepta să o găsească la 28°N. Aceasta s-ar fi bazat pe poziția dată de Martin Behaim, care în același an făcuse prima mențiune cartografică a insulei pe globul său „Erdapfel”, cu nota: „În anul 734 după Hristos, când toată Spania a fost invadată de păgânii africani, această insulă Antilia, numită și Insula celor 7 orașe, a fost populată de arhiepiscopul de Porto, împreună cu alți 6 episcopi și anumiți însoțitori, bărbați și femei, care au fugit. din Spania cu vitele și bunurile lor. În anul 1414, o navă spaniolă s-a apropiat foarte aproape de această insulă”.

În 1508, Johannes Ruysch a furnizat detalii suplimentare pe harta sa: „Această insulă Antilia a fost găsită cândva de portughezi, dar acum, când este căutată, nu poate fi găsită. Oamenii de aici vorbesc limba hispanică și se crede că au fugit aici în fața unei invazii barbare a Hispaniei, pe vremea regelui Roderic, ultimul care a guvernat Hispania în epoca goților. Exista aici un arhiepiscop și alți 6 episcopi, fiecare dintre ei având propriul oraș; și așa este numită insula celor 7 orașe. Oamenii trăiesc aici în modul cel mai creștin, cu toate bogățiile acestui secol”.

Hernando Colón, fiul lui Columb, a fost și el fascinat de Antilla. El sugerează în mod convingător în „Historia del Almirante” (1571) că exodul episcopilor a avut loc în 714, nu 734, ceea ce ar fi mai aproape de anul domniei regelui Roderic, în 711. El mai scrie că sfinții și-au ars corăbiile la sosirea la Antilia, ca să nu se gândească vreodată să se întoarcă în Hispania. Cum și-a găsit povestea episcopilor exilați drumul către continent? Colón relatează că, în timpul domniei Prințului Henric, o navă lovită de o furtună, a ajuns în Antilia.

Ce s-a întâmplat cu această insulă, de astăzi nu mai există? A fost totul o plăsmuire? Eu cred că Antilia chiar a existat, însă ca urmare a unor condiţii vulcanice, ea s-a scufundat în mijlocul Oceanului Atlantic. Să fi fost Antilia una din ultimele rămăşiţe ale miticului continent Atlantida?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.