Marele preot Deceneu i-a învăţat pe geto-daci, acum peste 2.000 de ani, secretele astronomiei, dar şi a fizicii şi medicinei! De unde ştia atâtea!?

Deceneu a fost un mare preot, cărturar, sfetnic, vicerege în vremea lui Burebista, când statul geto-dac a atins apogeul puterii şi extinderii sale (secolul I î.Hr.). Este cel dintâi învăţat atestat în cadrul ştiinţei noastre (cu preocupări de fizică, medicină, …

Cititi mai multe

O invenţie incredibilă din 1978 a unui cercetător român, pentru depistarea în stadii incipente a cancerului. Ce s-a întâmplat cu ea de-atunci şi până în prezent? Cine a ascuns-o?

Într-unul dintre cele mai prestigioase ziare mexicane, cotidianul „El National” din 11 iulie 1978, se poate citi un important articol despre succesele deosebite obţinute de omul de ştiinţă român Nicolae Ionescu-Dîmboviţa, în depistarea incipientă a cancerului şi în tratarea acestei …

Cititi mai multe

„Sindromul Paris”: şocul pe care unii turişti îl au atunci când vizitează prima dată Parisul le produc halucinaţii, ritm cardiac crescut, ameţeli…

Paris este simbolul „suprem” al turismului mondial. Există însă turişti care, ajungând prima dată în Paris, sunt foarte dezamăgiţi de murdăria, zgomotul şi supraaglomerarea Parisului, unii dintre ei devenind profund şocaţi. Atât de şocaţi încât au parte chiar şi de …

Cititi mai multe