Reţeaua secretă Odesa, organizaţia naziştilor după cel de-al doilea război mondial

În anii care au urmat sfârşitului celui de-al doilea război mondial, ciocniri misterioase s-au produs în apropierea frontierei germano-austriece, în munţii înalţi ai Tirolului. Uneori, vameşii sau soldaţii austrieci observau noaptea siluetele unor oameni strecurându-se în pădure şi dispărând numaidecât. …

Cititi mai multe

Misterioasele horoscoape ale lui Hitler

Nenumărate cărţi au consemnat, analizat şi discutat evenimentele care s-au petrecut înainte, în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial, dar, dintre acestea, prea puţine menţionează rolul important jucat de astrologie şi de profeţie în determinarea cursului istoriei. Se …

Cititi mai multe