Ştiaţi că… „a bate în lemn”, o superstiţie pentru alungarea ghinionului, îşi are originea în zeii druizi?
Vechea superstiţie de a bate sau de a atinge o bucată de lemn pentru asigurarea şansei sau a unei sănătăţi perfecte rămâne comună şi astăzi. Adesea auzim folosită expresia, dupâ ce cineva spune, de pildă, „nu m-a durut niciodată măseaua”, grăbindu-se apoi să adauge „să bat în lemn”. Mulţi etnologi cred că obiceiul îşi are originea în practica atingerii lemnului cu fiecare prilej de bucurie sau noroc, în semn de gratitudine şi veneraţie faţă de Hristos, care a fost răstignit pe o cruce de lemn.
Alţii afirmă că, potrivit cercetărilor lor, vechii druizi din insulele britanice şi nordul Europei, sunt cei care au iniţiat această practică, prin credinţa lor că arborii ar adăposti zeităţi. Atingerea copacilor prin gesturi pioase făcea ca zeii ce sălăşluiau în ei să dăruiască trupului sănătate şi prosperitate, iar spiritului viaţă veşnică. Prin procesul de evoluţie culturală petrecut în conştiinţa maselor, obiceiul de a ciocăni în lemn a început să fie considerat o metoda eficientă de alungare a ghinionului.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Vechea superstiţie de a bate sau de a atinge o bucată de lemn pentru asigurarea şansei sau a unei sănătăţi perfecte rămâne comună şi astăzi. Adesea auzim folosită expresia, dupâ ce cineva spune, de pildă, „nu m-a durut niciodată măseaua”, grăbindu-se apoi să adauge „să bat în lemn”. Mulţi etnologi cred că obiceiul îşi are originea în practica atingerii lemnului cu fiecare prilej de bucurie sau noroc, în semn de gratitudine şi veneraţie faţă de Hristos, care a fost răstignit pe o cruce de lemn.
