Pe contul de Facebook Macias Ricky putem găsi o fotografie ciudată, însoţită de următorul text: „Fotografia șocantă a unui presupus reptilian real a fost găsită într-una dintre camerele Palatului Buckingham”. Din altă postare (tot de pe Facebook), putem afla că această fotografie a fost realizată în anul 1996.
Desigur, această poză poate fi compusă cu ajutorul Inteligenţei Artificiale (AI), adică e falsă, ceea ce în zilele noastre e foarte uşor. Dar, în cazul de 0,01% că ar fi adevărată, atunci să vă explic câteva lucruri, legată de această poză:
* Palatul Buckingham este reședința principală din Londra a monarhilor britanici. Situat în cartierul Westminster, palatul este folosit pentru evenimente de stat și pentru cazarea invitaților regali.
* Conform teoriei lui David Icke, reptilienii, cunoscuți și sub numele de saurieni, sunt cea mai inteligentă rasă umanoidă, ei putând lua înfăţişarea oamenilor. Unii cred că aceste ființe se pot teleporta și chiar clona. David spune că ei vin din spațiul cosmic, există printre oameni și au pus stăpânire pe rasa umană. Reptilienii – spune David Icke – ar fi oameni ca fosta regină Elisabeta a Marii Britanii sau fostul președinte american George W. Bush. Potrivit lui David, reptilienii au venit de pe steaua Alpha Draconis şi trăiesc pe planeta noastră de mai multe mii de ani.
Aşadar, care e părerea voastră?












