Regi englezi care s-au visat şi regi ai Franţei timp de jumătate de mileniu
Ludovic al IX-lea (1214-1270), căruia i se mai spunea şi „cel Sfânt” a fost un strălucit rege al Franţei. El a avut 11 copii, dintre care pe regele Philip al III-lea al Franţei (1245-1285), care la rândul său l-a avut pe Philip al IV-lea al Franţei (numit şi Filip cel Frumos) (1268-1314), ultimul născându-i pe Ludovic al X-lea (1289-1316), pe Philip al V-lea (1292-1322) şi pe Charles al IV-lea (1294-1328).
Cei trei fii ai lui Filip cel Frumos, care au domnit succesiv, nu au lăsat drept moştenitori decât fete. Dar fiica lui Filip cel Frumos, Isabelle, se căsătorise cu Eduard al II-lea al Angliei şi-i dăduse un fiu, pe viitorul Eduard al III-lea. Astfel, acesta era singurul nepot al lui Filip cel Frumos. Pe de altă parte, sora lui Filip cel Frumos, căsătorită cu Charles de Valois, avusese un fiu, Filip, care era deci nepotul Regelui de Fier. După moartea fiilor lui Filip cel Frumos, cine anume trebuia să le urmeze pe tronul Franţei? Nepotul englez Eduard al III-lea, deoarece era singurul descendent de sex masculin, însă descendent pe linie maternă, sau nepotul francez Filip care aparţinea doar unei ramuri colaterale, dar care, prin tatăl său de Valois, era strănepotul, cel mai mic totuşi, al lui Ludovic cel Sfânt?
Din punct de vedere juridic, răspunsul nu era simplu. Englezul invoca dreptul feudal conform căruia, în lipsa unui urmaş de sex masculin, fetele erau cele care moşteneau fieful respectiv, oricare ar fi fost acesta. Francezul se prevala de regula, valabilă în ţara sa, care excludea fetele de la succesiunea la tron. Pe fete, dar nu şi pe băieţii acestora, replica, pe drept cuvânt, Eduard al III-lea. Atunci Filip de Valois găsi o soluţie de a se eschiva în faţa unei atari obiecţii dezgropând aşa-zisa lege salică, ce nu era de fapt decât o culegere, neîncetat remaniată de-a lungul timpului, de datini şi obiceiuri ale francilor salieni – tribul din care se trăsese Clovis. Unul dintre articolele sale stipula că femeile nu au dreptul să stăpânească pământuri, fiindcă ele nu se îndeletnicesc cu războiul, prin care se cuceresc aceste pământuri. Chinuind foarte mult acest text, el reuşi să-l facă să spună că erau excluse de la succesiunea tronului Franţei nu numai femeile, ci şi descendenţii lor de sex bărbătesc. Eduard al III-lea şi-a menţinut însă pretenţiile, şi atunci se declanşă războiul de 100 de ani dintre Anglia şi Franţa.
Curios faptul e că toţi regii Angliei (şi ai Marii Britaniei mai târziu) şi-au menţinut titulatura şi de rege al Franţei…începând din 1328 tocmai până în…1801, atunci când regele George al III-lea al Marii Britanii renunţă la pretenţia de a se numi şi monarh francez.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Ludovic al IX-lea (1214-1270), căruia i se mai spunea şi „cel Sfânt” a fost un strălucit rege al Franţei. El a avut 11 copii, dintre care pe regele Philip al III-lea al Franţei (1245-1285), care la rândul său l-a avut pe Philip al IV-lea al Franţei (numit şi Filip cel Frumos) (1268-1314), ultimul născându-i pe Ludovic al X-lea (1289-1316), pe Philip al V-lea (1292-1322) şi pe Charles al IV-lea (1294-1328).
