Primul om care a zburat a fost un francez… în anul 1783!


Primul om care a zburat, înălțându-se spre cer, a fost francezul Pilatre de Rozier. La 15 octombrie 1783 el s-a ridicat, cu un balon captiv, până la înălțimea de 26 de metri şi a stat în aer 4 minute. După patru zile reușește să se ridice până la 60 de metri, iar la 21 noiembrie 1783, cu încă un pasager la bord, atinge 1.000 de metri înălțime, în zbor liber cu balonul.

Acelaşi temerar, Pilatre de Rozier, va fi fi prima victimă a zborului, la 15 iunie 1785 prăbușindu-se cu balonul în timp ce încerca să treacă peste Canalul Mânecii, de pe coasta franceză spre Anglia.

Primul tur al lumii pe calea aerului a fost realizat în anul 1924 (17 martie – 31 august). Patru biplane au făcut atunci ruta: Santa Monica (SUA) – Saigon – Calcutta – Paris – Islanda – Labrador – Santa Monica – 49 560 de km, în 360 de ore de zbor. Media orară: 137 de km.

În noiembrie 1965, un turboreactor american, având la bord 35 de pasageri, a făcut un zbor oarecum asemănător (42.638 km) în numai 51 de ore si 27 de minute. La 3 mai 1976, un avion „Boeing” al companiei Pan American Airline, a făcut turul lumii (New York-Delhi-Tokio-New York) în 46 de ore, nou record mondial, pentru avioanele de pasageri.


Lasă un comentariu