Site de secrete, stiinta si metafizica

Portretul Louisei de Kerouaille, ducesă de Portsmouth: “Sunt frumoasă şi a naibii de bogată!”

0 27

Pierre Mignard (1612-1695) a fost un binecunoscut pictor francez al secolului al XVII-lea. Una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, de care vorbim în acest articol, este cel al Louisei de Kerouaille, ducesă de Portsmouth, care a fost amanta regelui englez Charles al II-lea. Pictura a fost realizată în anul 1682, atunci când ducesa avea 33 de ani, şi este expusă în prezent la Muzeul “National Portrait Gallery” din Londra.

Mesajul pe care această pictură vrea să-l transmită este unul foarte clar: “Sunt frumoasă şi a naibii de bogată!” Pe vremea aceea, regele Charles al II-lea avea zeci de femei superbe la dispoziţia sa, însă Louise reuşise să câştige pasiunea regelui, iar cine avea cheia de la dormitorul regal avea cheile regatului. Louise era franţuzoaică şi era dispreţuită de englezi, atât pentru că era catolică, cât şi străină.

Rivala Louisei era Nell Gwyn, un se-x-simbol al Londrei, care îşi căpătase numele de “salcie plângătoare”, şi asta pentru că avea tendinţa de a plânge pentru a obține ceea ce îşi dorea. Nell a fost odată confundată pe stradă cu Louise, lumea numind-o “târfă catolică”; Nell a replicat oamenilor spunând următoarele cuvinte rămase celebre: “Oameni buni, vă înşelaţi, eu sunt o târfă protestantă!”

Louise de Kerouaille iubea banii și îi plăcea să-i cheltuie. Avea la dispoziţie un apartament de 40 de camere la palatul regal Whitehall (acolo unde stătea şi regele). Apartamentul a fost redecorat de trei ori pentru a ține pasul cu moda, fiind mai luxos chiar decât cel al reginei.

Mignard a pictat-o pe Louise așa cum ea a vrut să fie văzută: într-o rochie fabuloasă, plină de accesorii de lux. Un lucru interesant este văzut în tablou: un copil negru oferă comori exotice lui Louise. În secolul al 17-lea, copiii-sclavi erau “importaţi” din Africa sau din Indiile Occidentale, urmând să fie vânduţi ca jucării pentru femeile bogate. Doamnele îi îmbrăcau ca nişte păpuși, iar ei trebuiau să le urmeze; copiii negri erau ca un fel de articol de modă, care arătau bogăția și statutul persoanei care îi deţineau. Dacă credeți că acești sclavi aveau noroc, să ştiţi că nu era aşa; când creşteau, ei au fost deportați în Caraibe, unde lucrau până la moarte pe plantațiile de zahăr.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie