Planul secret de la sfârşitul secolului al XIX-lea: Noul Imperiu Romano-German – un fel de Statele Unite Teocratice ale Europei

Sfântul Imperiu Roman (sau Sfântul Imperiu Romano-German) a fost un imperiu multi-etnic ce cuprindea teritorii din Europa Centrală. S-a dezvoltat de-a lungul Evului Mediu. A inclus Germania actuală și teritorii din Italia, Boemia și Burgundia. S-a menținut până la dizolvarea sa în anul 1806. Sfântul Imperiu Roman se compunea din 1684 – 1806 din zece regiuni teritoriale: Austria, Bavaria, Suabia, Franconia, Renania Inferioară, Renania Superioară, Saxonia Inferioară, Saxonia Superioară, Westfalia şi Burgundia.

Sfântul Imperiu Roman era sub coordonarea unui împărat, care, în ultimele sute de ani, a fost ales din Casa de Habsburg. Interesant e faptul că Imperiul Habsburgic, era format din teritorii din cadrul și din afara Sfântului Imperiu Roman, unite doar prin persoana monarhului. Capitala dinastică a fost Viena, cu excepția perioadei dintre 1583 și 1611, când a fost mutată la Praga. Între 1804 și 1867 Monarhia Habsburgică a fost formal unificată ca Imperiul Austriac, iar între 1867 și 1918 ca Imperiul Austro-Ungar, după care s-a destrămat.

Se pare că a existat o încercare de a recrea Sfântul Imperiu Romano-German la sfârșitul secolului al XIX-lea. Potrivit spuselor autorului francez Jean-Luc Chaumeil, unii lideri ai francmasoneriei de rit scoțian urmăreau crearea unei “Uniuni Europene” bazate pe teozofie și gnosticism. Denumită “Hieron du Val d’Or”, această societate ale cărei scopuri erau acelea de a crea un sistem global hirotonisit de Dumnezeu, „în cadrul căruia țările nu ar fi decât provincii, iar liderii lor doar niște proconsuli aflați în serviciul unui guvern mondial ocult, alcătuit din reprezentanții unei elite“. Pentru majoritatea cercetătorilor, această afirmație sună ca o instaurare timpurie a Noii Ordini Mondiale.

Această versiune revitalizată și actualizată a Sfântului Imperiu Romano-German era un fel de State Unite Teocratice ale Europei, conduse în același timp de dinastia de Habsburg și de o Biserică reformată în mod radical. Se pare că desfășurarea acestui efort a fost împiedicată de evenimentele survenite la începutul secolului XX.