
Cumpăraţi apă, îmbuteliată într-o sticlă de plastic. După ce o terminaţi de băut, nu o aruncaţi, şi o mai reumpleţi de câteva ori. Dacă faceţi acest lucru, am o veste proastă pentru voi: multiple studii arată că reumplerea sticlelor de unică folosință este un risc pentru sănătate.
În 2014, a circulat prin e-mail un mit care spunea că sticlele de plastic conțin DEHA, iar această substanţă chimică este potențial cancerigenă. Adevărul este că sticlele și recipientele alimentare din plastic sunt fabricate din polietilen tereftalat (PET), care nu conține DEHA. Şi chiar dacă ar conţine, DEHA nu este considerat a fi cancerigen. Potrivit autorităţilor americane, PET-ul a fost testat minuțios pentru a se asigura că nimic din conţinutul său nu dăunează oamenilor.
Deci, dacă substanțele chimice din plastic nu pot face rău, atunci de ce ar trebui să ne îngrijorăm în reutilizarea sticlelor de plastic de unică folosință? De bacterii. Dacă este lăsată nespălată, orice sticlă de apă poate adăposti microbi. Un studiu din 2002 publicat în revista „Canadian Journal of Public Health” a descoperit că 65% dintre sticlele de apă ale studenților conțineau niveluri de bacterii care depășeau limitele de sănătate. De ce? Sticlele reutilizabile sunt concepute pentru a fi umplute în mod repetate, pe când sticlele de unică folosință tind să se descompună, și asta lasă loc bacteriilor pentru a se înmulţi.
E adevărat că există şi sticle de plastic reutilizabile, însă acestea conţin o substanță chimică numită Bisfenol A (BPA). Această substanţă din sticlele de plastic reutilizabile este considerată a fi un perturbator endocrin, un produs chimic care interferează cu modul în care hormonii se comportă în trupul uman. Institutul Național de Științe ale Sănătății Mediului şi-a exprimat o îngrijorare cu privire la efectele BPA-ului asupra creierului, dar şi asupra prostatei la sugari și copii. Este nevoie de mai multe cercetări, dar, deocamdată, poate fi o idee bună să evităm folosirea sticlelor de plastic reutilizabile.
Deci, ce ar trebui să facem? Să evităm sticlele din plastic și să alegem un alt material. Sticlele de apă din sticlă sunt ideale: sunt suficient de rezistente pentru a rezista zgârieturilor și fisurilor – și, prin urmare, rezistă la creșterea bacteriilor – și pot fi spălate foarte uşor.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025