Nesul, sau cum a devenit o marcă de cafea (Nescafe) atât de renumită
Povestea oficială depănată de gigantul alimentar Nestlé spune că în 1930 guvernul Braziliei, confruntat cu o supraproducţie de cafea pe care şi-ar fi dorit să o stocheze pentru a o scoate pe piaţă în anii cu recolte slabe, a luat legătura cu compania elveţiană, cunoscută deja internaţional ca producător de lapte praf (preparat inventat de părintele-fondator, cel care a dat şi numele firmei, farmacistul Henri Nestlé, 1814-1890).
După şapte ani de muncă în laboratoarele de pe malurile lacului Leman (istoria oficială nu ne spune dacă Brazilia a contribuit sau nu financiar la aceste cercetări…), echipa de la Nestlé a definitivat soluţia de a conserva, prin uscare şi mărunţire, cafeaua, păstrându-i o parte din aroma naturală. Noul produs, cafeaua solubila, a fost botezat Nescafé – acronim din Nes(tlé) şi café, a fost imediat înregistrat ca marca şi lansat, cu un involuntar simţ al umorului, pe 1 aprilie 1938.
Al Doilea Război Mondial, care avea să izbucnească nu peste multă vreme, a şi întârziat, dar a şi grăbit expansiunea noului produs: cafeaua solubila făcea parte din raţia soldatului american eliberator al Occidentului european.
În anii ’50, ştafeta popularizării a fost preluată de adolescenţi, care se adunau în cluburi să asculte, la o cafea, noua muzică la modă, rock’n’roll. De aici încolo, nimic spectaculos – produsul se diversifica prin perfecţionarea tehnicilor de obţinere şi, prin abile campanii de promovare, devine tot mai cunoscut. Atât de cunoscut, încât „nescafé” devine substantiv comun (fr. nes, nescafé, sp. nescafé), sinonim cu „cafea solubilă” (sau „cafea instant”).
Nesul în România
Românii consumau, nu ştim dacă şi înainte, dar cu siguranţă după 1970, nescafé (cuvântul era mai frecvent folosit, în limbajul familiar, sub forma de „nes”, uneori chiar diminutivată „nesuleţ”), chiar dacă produsul de pe rafturile magazinelor nu era al firmei Nestlé (Nestlé a venit oficial în ţara noastră în 1995). Pentru români, înainte de 1989, nes (scris, uneori, şi ness) sau nescafé nu erau mărcile înregistrate ale firmei Nestlé, ci deveniseră numele comun al cafelei solubile, diferită de cafeaua obişnuită.
Chiar şi în ziua de azi pot fi găsite pe forumuri discuţii despre deosebirea dintre cafea şi nes. Dovada cea mai elocventă că nes, în româneşte, înseamnă orice cafea solubilă, nu doar aceea produsă de Nestlé, este oferit de un titlu de articol: „O suceveancă a încercat să fure nes Jacobs şi brânză de burduf”.
Procedeul nu este singular, şi alte marci înregistrate celebre devenind în română substantive comune: „adidaşi” sunt pantofii sport, inclusiv, vai!, cei produşi de Nike, iar „xerox” este copiatorul, chiar şi, vai şi vai!, cel fabricat de Minolta.
La începutul anilor 90, povesteşte un publicitar, a fost demarată o campanie care îşi propunea „să îi dezveţe pe români să zică nes; şi să îi «educe» să spună cafea solubilă”, dar… zadarnic: „Lumea a continuat să spună nes chiar şi în instante cât de cât oficiale, cum ar fi meniurile restaurantelor”.
O firmă bucureşteana de avocatură a reluat, în urmă cu vreo doi ani, strădaniile, apelând însă la mijloacele profesiei – notificări. Ca răspuns la o asemenea adresă, preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, asigura cu câteva luni în urmă firma de avocatură că se va „menţiona în dicţionarele care vor fi editate de Academia Româna ca «NES» şi «NESCAFE» sunt marci înregistrate de către titularul Société des Produits Nestlé S.A.” Mai mult decât atât, Academia promite că „în dicţionarele prevăzute (şic!) mai sus nu va mai exista menţiunea ca «NES» şi «NESCAFE» înseamnă «cafea solubilă»”
Nescafé nu este cafea solubilă? Atunci ce este? Să mergem pe site-ul nestle.ro şi să vedem: „NESCAFÉ®, cafea solubilă. Cafeaua solubila se produce exact ca şi cafeaua măcinata: boabele sunt amestecate, prăjite şi măcinate. După ce cafeaua a fost filtrată, se evapora apă şi astfel se obţine pudra de cafea solubilă”. Iar din presă aflăm, prin gura unui „brand manager” de la Nestlé România, că „Prin programul «Despre cafea cu sănătate», dorim să le explicăm consumatorilor de cafea solubilă faptul că băutura lor preferata reprezintă mai mult decât un gust bun…”.
Zău dacă mai pricepem: este sau nu este, în viziunea producătorului (inclusiv a firmelor de avocatură care îl reprezintă), nesul „cafea solubilă”? Pentru noi, băutorii de rând, zică ce-or zice academicienii şi avocaţii, nesul a fost şi va rămâne cafea de tip instant, pulbere sau granulată.
Sursa: www.zf.ro
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Povestea oficială depănată de gigantul alimentar Nestlé spune că în 1930 guvernul Braziliei, confruntat cu o supraproducţie de cafea pe care şi-ar fi dorit să o stocheze pentru a o scoate pe piaţă în anii cu recolte slabe, a luat legătura cu compania elveţiană, cunoscută deja internaţional ca producător de lapte praf (preparat inventat de părintele-fondator, cel care a dat şi numele firmei, farmacistul Henri Nestlé, 1814-1890).
