„Mira Klee” – un semnal TV ce apărea cu o întârziere de 3 ani – a fost, de fapt, un mesaj transmis de extratereştrii din apropierea sistemului nostru solar?

În anul 1953, timp de câteva zile, între 14 şi 17 septembrie, posturile de televiziune din Marea Britanie au fost perturbate de o miră cu indicativul „Klee”, miră ce se suprapunea, pe o durată de citeva minute, peste imaginile stației TV britanice. Cum postul perturbator nu era britanic, s-a presupus că semnalul acela provenea de la un post de televiziune aflat la mare distanță, într-o țară de limbă engleză. În urma investigațiilor făcute, s-a stabilit că a existat la Houston (Texas/SUA) o stație TV cu indicativ asemănător, dar că ea nu mai funcționa din 1950. Nu s-a putut găsi nicio explicație recepționării acelei stații cu o întârziere de 3 ani.

Abia în 1976, s-a emis o ipoteză care încerca să explice acel ciudat fenomen ce avusese loc cu 23 de ani înainte. Se presupunea că semnalul stației din Texas a călătorit în Cosmos timp de 1 an și jumătate și apoi, întâlnind o suprafaţă reflectantă, a revenit înapoi pe Pământ după 3 ani cât trecuse de la închiderea stației. Dar această ipoteză nu rezistă unei analize mai serioase.

Un semnal transmis omnidirecțional se propagă radial, deci intensitatea câmpului se reduce invers proporţional cu pătratul distanței. Un semnal radio ajunge după 1,5 ani la o distanță de peste 1,4*10¹³ km depărtare de Pământ, la limitele unei sfere imaginare cu suprafața de 2,5*10³³ m². Când emisia se face de la sol, se acoperă numai o emisferă cu jumătate din această suprafață. Dacă stația de televiziune din Houston avea o putere de 10 kW în antenă, semnalul său ar fi avut 8*10^-30 W/m², la limitele acestei emisfere. Să admitem acum că semnalul emis de stația TV „Klee” s-a propagat în spațiu timp de 1,5 ani și a întâlnit o suprafață reflectoare. Chiar dacă semnalul ar fi fost reflectat integral, lucru greu de crezut, un receptor de televiziune din anul 1953 a cărei sensibilitate era de 100 microvolt, ar fi necesitat un semnal de 10⁴² W/m² spre a produce o imagine la limita inferioară a calității, submediocră, cum a fost probabil semnalul captat de receptoarele din Marea Britanie. Deci un semnal ce era de 10 milioane de miliarde de ori mai slab decât cel necesar, nu putea perturba recepțiile TV engleze.

Aşadar, nu rămâne decât o singură explicație mai plauzibilă: semnalele stației „Klee” au fost detectate la o distanță de cel puțin 1,5 ani-lumină, de către fiinte raţionale aparţinând altei civilizații și apoi retransmise spre recunoaștere, împreună cu un mesaj al lor. Probabil că, diverse sectoare din jurul Soarelui au fost baleiate de fascicule dirijate, iar în perioada 14-17 septembrie 1953, ele au explorat zona din spațiul interplanetar unde se află Pământul. Dacă înregistrarea acelei mire se făcea atunci împreună cu întregul fond de zgomote ce parazitau imaginea si care probabil făceau parte din mesaj, poate am fi reușit să descifrăm, cu ajutorul unor computere moderne, mesajul acelei civilizații. Aşadar, mesajul acelor posibile ființe raţionale a fost pierdut pentru totdeauna.

De ce mesajul provenit de la o civilizație cosmică trebuia însoţit de mira „Klee”? Prezenţa mirei era necesară pentru ca noi să recunoaștem mai întâi un semnal propriu, cunoscut din punct de vedere al sistemelor noastre informaționale, la care era asociat mesajul propriu-zis, într-un limbaj propriu altor ființe raționale.

Mira „Klee” era o transmisie ce avea ca scop semnalizarea și recunoașterea unei prezențe raţionale, dincolo de limitele sistemului solar. De aceea ar fi necesar să se încerce obținerea unor legături radio cu civilizația care a lansat acel mesaj, iar forma de comunicare să o constituie tot semnalele stației „Klee” pe frecvența folosită în 1950. Să se transmită, pe frecvența sa, imagini și simboluri din lumea noastră, la care să fie anexată sau suprapusă mira „Klee” și în acest fel corespondenții noștri vor recunoaște răspunsul la mesajul lor.

Se va spune că la 1,5 ani-lumină nu se găsește nicio stea, deci nu ar fi posibilă existența unei planete acolo. Dar, în primul rând nu se știe exact care a fost distanța parcursă de semnalul stației „Klee”. Staţia din Texas a funcționat câțiva ani, așa că la cei 1,5 ani se mai pot adăuga încă un număr oarecare de ani. Alfa Centauri este situată la 4,2 ani-lumină, iar steaua lui Barnard la 5,9 ani-lumină. În plus, mai este posibil ca mesajul să fi sosit de pe o planetă a unei stele aproape stinse, a cărei temperatură a scăzut atât de mult încât nu mai este vizibilă și poate fi detectată numai în spectrul infraroșu.

Totodată, mai există și varianta retransmiterii mirei „Klee” de către o sondă automată ce călătorește prin galaxie. Stația automată ar putea retransmite semnalele captate către civilizația de apartenență aflată la distanțe mult mai mari decât stelele din imediata vecinătate a Soarelui, la zeci sau sute de ani-lumină.