Elefantul care a rupt-o la fugă la vederea unui porc
S-au spus lucruri minunate despre elefant. Se mai poate citi încă în cărţile vechi că elefantul nu are încheieturi şi că din această cauză e obligat să stea în picioare sprijinit de un copac sau de un zid şi că nu se mai poate ridica odată căzut. Această eroare a fost acreditată de Diodor din Sicilia, de Strabon şi de alţi scriitori. Pliniu spune că elefantul o ia la fugă la vederea unui porc. Într-adevăr, s-a văzut, în 1769, că un porc introdus în menajeria din Versailles a produs cu grohăitul lui o asemenea agitaţie unui elefant, încât acesta şi-ar fi rupt legăturile dacă infamul animal n-ar fi fost imediat scos afară.
Elefantul vorbitor, elefantul filozof şi cel religios
Aelian afirmă că ar fi existat un elefant care a scris adevărate cugetări şi chiar ar fi vorbit. Cristophe Acosta ne asigură de acelaşi lucru. De asemenea, există poveşti despre femei care ar fi născut elefanţi.
Sfântul Clement din Alexandria şi Dio Cassius conferă acestui animal sentimente religioase. Dimineaţa, spun ei, elefantul salută soarele cu trompa, seara îngenunchează în semn de respect, iar cînd apare la orizont luna nouă, el adună flori ca să-i ofere un buchet.
Elefanţilor le place muzica şi vor să danseze
Se ştie că elefanţilor le place muzica şi Arrianus Flacius (istoric grec din secolul al 2-lea) ne spune că el a avut un elefant care, la sunetul ţambalului, îi făcea pe tovarăşii lui să danseze. La Roma au fost văzuţi elefanţi dansând şi executând salturi periculoase peste coardă… În sfârşit, înainte de serbările organizate de Germanicus (general roman), 12 elefanţi costumaţi au executat un balet, după care li s-a servit o masă copioasă. S-au aşezat cu mult respect pe paturile ce li se pregătiseră. Cei de parte bărbătească erau îmbrăcaţi în togă, iar femelele în tunică… S-au comportat cu toată decenţa unor oaspeţi bine crescuţi, şi-au ales bucatele cu multă pricepere şi s-au făcut remarcaţi atât prin sobrietate cât şi prin politeţe.
Elefantul alb, un adevărat zeu
În Bengal, elefantului alb i se acordă onorurile rezervate divinităţii: i se dă să mănânce din vase de argint aurit, iar când e scos la plimbare, 10 persoane dintre cele mai distinse poartă deasupra capului lui un baldachin. Călătoria lui e un fel de triumf şi toate instrumentele din ţinut îl acompaniază. Acelaşi ceremonial se observă când este adăpat. Când iese din râu, un nobil de la curte îi spală picioarele într-un bazin de argint.