Undeva în secolul XX, la Istanbul, în Palatul Topkapi, s-au descoperit o serie de vechi hărți de navigație maritimă. Hărţile din anii 1513 și 1523, aparținuseră unui amiral otoman Piri Reis, care, într-o inscripție pe marginea uneia dintre ele afirmă: „Le-am întocmit plecând de la 20 de hărți mai vechi, portugheze, spaniole, dintre care una desenată de însuși Columb, și grecești foarte vechi. Ele sunt corecte pentru navigația pe cele șapte mări ale lumii…”.
Examinate cu atenție aceste hărți absolut autentice, spre marea stupoare a specialiștilor hidrografi și geografi care le-au consultat, au dovedit o corectitudine uluitoare în ceea ce privește conturul indicat pentru coastele americane și africane ale Oceanului Atlantic. Este însă de-a dreptul de neînțeles faptul că ele indică cu o corectitudine absolută și Antarctica – pe care primii corăbieri au început s-o „pipăie” în expedițiile lor de abia după anul 1500 -, după cum Groenlanda este arătată ca fiind alcătuită din 3 insule mari, despărțite prin brațe de mare. Foarte interesant e faptul că abia în anul 1951, sub conducerea exploratorului și omului de știință francez Paul-Emile Victor, a sugerat că, sub calota de gheață, Groenlanda ar fi alcătuită din trei mari insule distincte.
Geografii nu știu încă ce explicație să dea ciudatelor hărți, care indică pe alocuri conturul exact al unor coaste care, de cel puțin 10.000 de ani, zac sub mantia ghețurilor polare. Singura explicație ar fi existența unor izvoare geografice vechi de mai bine de 10.000 de ani, pierdute azi, dar de care s-a servit la redactarea buclucașelor sale hărți misteriosul amiral otoman.











